Ministrul Muncii: „Masa salarială crește cu 4,8 miliarde lei, iar bugetul nu poate să suporte“

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ministrul Muncii: „Masa salarială crește cu 4,8 miliarde lei, iar bugetul nu poate să suporte“

Social 06 Noiembrie 2016 / 20:25 650 accesări
Ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru

Ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru

Amendamentele privind majorările salariale, aprobate în Parlament, vor duce la o creștere a masei salariale totale cu 4,85 miliarde lei, iar bugetul nu își permite să o suporte, a declarat duminică, la Digi 24, ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru.

"Toate aceste creșteri sunt 4,85 miliarde lei în sumă brută, creștere de masa salarială totală, care se adaugă la cele 2,6 miliarde lei (majorări salariale aprobate în acest an în Sănătate și Educație n.r). Bugetul nu își permite să suporte, pentru că suntem deja cu prognoza pe 2017 la marginea acelui 3% deficit bugetar", a explicat Pîslaru.

Acesta a reamintit că în OUG 20/2016 erau prevăzute creșteri pentru personalul din sectorul de sănătate, de circa 15%, echivalentul a 1,1 miliarde lei, la care s-a adăugat circa jumătate de miliard de lei prin deblocarea, în august, a gărzilor și creșterea cuantumului acestora, ceea ce dus la un impact de 1,6 miliarde lei.

La Educație, a fost alocată o creștere de circa 10%, în două tranșe, 5% anul acesta și 5% în 2017.

"Peste aceste creșteri de 15% și 10% și nefiind cerute neapărat în revendicările sindicale ale nimănui, a venit încă o creștere de 15% la Sănătate, plus deblocarea sporurilor, numai pentru Sănătate. Pachetul acesta nou pe Sănătate adaugă încă 2,8 miliarde lei, sumă brută, la masa salarială totală. Pentru Învățământ, unde nici măcar nu existau prea multe lucruri în amendamentele din Parlament, se spune că se dă o creștere medie de 15% peste grilă", a menționat ministrul Muncii.

El a reamintit că în Codul Fiscal erau prevăzute scăderi de fiscalitate—încă un procent din TVA, eliminarea taxei stâlp—, care iau resurse din buget, pe partea de venituri.

Potrivit acestuia, dacă amendamentele vor fi trecute, viitorul Guvern va fi pus "într-o situație aproape imposibilă, în care va avea de optat fie să respecte 3% ținta de deficit, și asta înseamnă să diminueze cheltuielile de investiții sau să fie pus în situația să își crească veniturile printr-o fiscalitate în creștere, ori să treacă de cei 3% deficit sau, ultimul scenariu, să spună: vai uite ce ne-au lăsat tehnocrații și nu putem plăti".

Întrebat dacă ar exista bani în situația în care aceste majorări ar fi aprobate, ministrul Muncii a precizat că România este, în prezent, într-un stadiu în care se poate împrumuta de sume mult mai mari, însă problema este că, dacă aceste sume vor fi cheltuite, va fi depășită ținta de deficit stabilită prin angajamente la nivel european, iar investitorii străini "vor fi debusolați".

Referitor la calculele făcute de PSD, conform cărora impactul ar fi mult mai mic, de 1,8 miliarde lei, Dragoș Pîslaru a explicat că aceștia au luat în calcul "efectele de runda a doua", pe care însă nu ai voie să le incluzi în proiecția de buget.

"Creșterea de masă salarială este de 4,85 miliarde lei. Din aceste sume, cam 40-42% se reîntorc ca taxe. Dacă din 4,8 miliarde scoatem 40% rezultă 2,9 miliarde lei. Ei au scos taxele, au ajuns la 2,9 miliarde lei, la care au introdus un element care este absolut novice și incorect complet în calculul bugetar, au introdus efectele de runda a două. Adică ce faci cu acea mărire: te duci și cumperi din magazin și pentru că te duci să cumperi din magazin crește economia și pentru că economia crește se plătesc mai multe taxe. Lucrurile așa stau în circuitul economic. Dar nimeni în lumea asta nu ia efectele de runda a doua în prognoza bugetară. În proiecția de buget nu ai voie să incluzi efectele de runda a doua", a mai explicat ministrul Muncii.

El a recunoscut că salariile din sectorul bugetar trebuie să crească și a subliniat că în acest sens se lucrează la Legea salarizării unitare, în proiectul căreia se prevede o creștere medie a masei salariale cu 30%, în 5 ani.

"Atât eu cât și Guvernul am spus clar că avem această recunoaștere a faptului că salariile din sectorul bugetar trebuie să crească pentru a permite o reformă și o eficiență a acestui sector. Planul pe care l-am pus încă din vară pe masă pentru Legea salarizării și perspectiva financiară pe 5 ani, până în 2021, este de a aloca 14 miliarde lei într-un mod sustenabil, fazat, ceea ce ar însemna o creștere în medie a masei salariale cu 30%. Ceea ce am pus pe masă și vom finaliza până la sfârșitul acestui an este un proiect de lege de salarizare unitară care face următoarele lucruri bune: pe de o parte pleacă pe perspectiva de buget pe termen mediu pe care ne-o putem permite și deci nu destabilizează țara și al doilea lucru nu creează un avantaj radical unor categorii", a spus ministrul Muncii.

El a menționat că legea ar putea fi gata undeva la începutul lunii decembrie.

"Ce pot spune eu e că, având în vedere că vom termina acest proiect de salarizare unitară, vom avea ca primă opțiune fazarea acestor cheltuieli într-un mod extrem de transparent pentru oamenii din aceste sectoare și această creștere de 30% pe care o dăm pentru întreg sistemul public îi avantajează mai mult decât o creștere punctuală, o bruscare a sistemului. Dăm mai mult, etapizat, decât ceea ce încearcă să forțeze în acest moment înainte de campanie o parte din partide. Diferența este 30% față de 15%", a punctat Dragoș Pîslaru.

Deputații din Comisiile de buget, finanțe și de muncă au adoptat săptămâna aceasta mai multe amendamente la Ordonanța 20/2016 referitoare la salarizarea din sectorul bugetar, care prevăd majorarea salariilor mai multor categorii de personal. Președintele Comisiei de muncă, Adrian Solomon, a precizat că, prin amendamentele la OUG 20/2016 adoptate, salariile din Educație și Sănătate vor crește, în medie, cu 15%.



12