Ministrul Sănătății cere demisia managerului ”Cantacuzino”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Nu și-au primit ieri lefurile Au ieșit la protest

Ministrul Sănătății cere demisia managerului ”Cantacuzino”

Sănătate 16 Septembrie 2014 / 00:00 555 accesări

Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, va cere demisia managerului Institutului ”Cantacuzino”, Radu Iordăchel. Unii angajați au protestat ieri în curtea unității sanitare pentru că nu și-au primit salariile, întârzierea fiind de o singură zi, până în prezent. ”Trebuiau să primească banii azi (ieri - n.r.), dar vor primi mâine (azi - n.r.)”, a declarat managerul Institutului ”Cantacuzino”, Radu Iordăchel, care a precizat că la protest participă doar o parte dintre cei 520 de angajaţi ai unităţii. Întrebat dacă angajaţii au ce lucra în condiţiile în care producţia de vaccinuri nu funcţionează în acest an, Iordăchel a spus că o parte are de lucru. Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a declarat că va cere, astăzi, demisia lui Iordăchel. El a mai spus că, încă de săptămâna trecută, a somat conducerea institutului să plătească banii angajaţilor şi să nu întârzie salariile. ”Am somat conducerea institutului să plătească prioritar salariile angajaţilor. Mi s-a promis că vor fi plătite cu o zi întârziere, adică marţi”, a explicat Bănicioiu. Demnitarul a mai spus că, de două săptămâni, a fost organizată o comisie interministerială, care analizează situaţia de la ”Cantacuzino”. Comisia este condusă de ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, şi din ea mai fac parte miniştrii Educaţiei, Cercetării, Finanţelor, Economiei, Justiţiei, Internelor şi Sănătăţii. Reamintim că Institutul nu va putea produce vaccin antigripal nici pentru sezonul 2014 - 2015, întrucât mai sunt probleme de rezolvat, iar fabricaţia va fi reluată de anul viitor. Institutul ”Cantacuzino”, care se număra printre cei mai apreciaţi producători de imunologice din lume, şi-a început declinul în februarie 2010, după ce Agenţia Naţională a Medicamentului i-a retras autorizaţia de punere pe piaţă a produselor injectabile, inclusiv a vaccinurilor, întrucât îi expirase standardul de bune practici de fabricaţie. În aceste condiţii, unele programe naţionale de imunizare au fost blocate timp de mai multe luni, iar autorităţile au fost obligate să importe vaccin.



12