Mircea Băsescu, denunţat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Mircea Băsescu, denunţat

Eveniment 10 Septembrie 2010 / 00:00 707 accesări

Nicoleta Moraru, şoferiţa care l-a învinuit pe Mircea Băsescu, fratele preşedintelui României, că a lovit-o în traffic, şi-a completat declaraţia pe care o dăduse poliţiştilor vineri, imediat după producerea agresiunii, indicând numele acestuia. “Nu aş mai vrea să mai comentez acest incident însă da, am fost la Poliţie, pentru a indica numele lui Mircea Băsescu” a spus Nicoleta Moraru. “Reclamanta şi-a completat declaraţia în cursul zilei de miercuri, indicând numele persoanei despre care consideră că a agresat-o. În cauză se fac cercetări în continuare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, inspector Gelu Manolache. Încadrarea juridică a faptei este de loviri sau alte violenţe. Mircea Băsescu a declarat că va răpunde tuturor solicitărilor Poliţiei în cazul în care va fi chemat pentru audieri şi a precizat că se gândeşte să o acţioneze în instanţă pe Nicoleta Moraru, pentru calomnie. El susţine că a fost vorba doar despre o şicanare în trafic şi, după cum a declarat, nu îi va fi greu să găsească vreo 10 martori de pe stradă care să-I susţină afirmaţiile?!?

Taguri articol


12