Mircea Băsescu și-a recăpătat jobul... part-time

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În timp ce ginerele lui Bercea rămâne în arest

Mircea Băsescu și-a recăpătat jobul... part-time

Eveniment 15 Ianuarie 2015 / 00:00 2755 accesări

La două luni după ce a reușit să-i convingă pe judecătorii constănțeni să-l elibereze și să-l trimită în arest la domiciliu, Mircea Băsescu și-a recăpătat ieri și dreptul la muncă. Magistrații Tribunalului Constanța au fost de acord ca fratele fostului președinte al statului să meargă la serviciu de două ori pe săptămână, lunea și miercurea, între orele 12.00 - 15.00. Potrivit deciziei, Mircea Băsescu se va deplasa la sediul SC Fattoria Terrantica SRL Constanța, situat în Zona Liberă Agigea Sud, firmă pe care o administrează de mai mulți ani. Și Marian Căpățână, complicele lui Băsescu din dosarul în care ambii sunt acuzați că au primit șpagă de la rudele lui Bercea Mondial, a beneficiat de clemența judecătorilor. Tot ieri, instanța i-a permis acestuia să meargă, pe 15 ianuarie, la Spitalul de Urgență „Floreasca”, din București, între orele 12.00 - 16.00, pentru un consult cardiologic.

SCANDALUL

Conform anchetatorilor, Mircea Băsescu este acuzat că, în perioada 20 februarie 2011 - 22 februarie 2012, a primit 250.000 de euro de la Florin Anghel, fiul lui Bercea Mondial, prin intermediul fostului președinte al PDL Drăgănești-Olt, Marian Căpățână, lăsând să se creadă că are influență asupra magistraților și că poate obține pentru Bercea fie o pedeapsă mai mică, fie punerea lui în libertate. Ulterior, pentru că interlopul oltean nu a scăpat de gratii, Florin Anghel i-a mai dat lui Căpățână 350.000 de euro, în același scop. Procurorii spun că intermediarul șpăgii a considerat că ultima sumă primită i se cuvine, deoarece „a mijlocit remiterea banilor”, și a băgat-o în buzunar. Scandalul dintre cele două familii s-a declanșat în momentul în care Florin Anghel și mama sa, Fănica Anghel, au ajuns la închisoare, alături de Bercea Mondial, toți fiind condamnați definitiv la pedepse grele în dosarul tentativei de omor de la Drăgănești-Olt. Rudele lui Bercea au început să facă presiuni asupra lui Mircea Băsescu și Marian Căpățână pentru a-și primi înapoi banii dați drept mită. Cei doi au ajuns în spatele gratiilor în vara anului trecut, după ce rudele lui Bercea au declanșat uriașul scandal de corupție ce a implicat familia prezidențială.

DIFERENȚE

În vreme ce fratele fostului șef al statului beneficiază de tot mai multe concesii, ginerele lui Bercea Mondial, Marius Constantin, arestat pentru că l-ar fi șantajat pe Mircea Băsescu, rămâne în spatele gratiilor. Cu toate că cele două dosare au la bază aceeași poveste, protagoniștii lor par să fie tratați diferit de magistrați. Ieri, Curtea de Apel Constanța a respins cererea lui Constantin de a fi eliberat și trimis în arest la domiciliu, decizia fiind definitivă. Amintim că, în noiembrie anul trecut, aceeași instanță i-a scos din închisoare pe Mircea Băsescu și Marian Căpățână și i-a plasat în arest la domiciliu. 



12