MURFATLAR - O nouă sală de sport

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

MURFATLAR - O nouă sală de sport

Administrație 28 Ianuarie 2008 / 00:00 1603 accesări

Administraţia locală din oraşul Murfatlar se pregăteşte să demareze, în februarie, lucrările pentru cea de-a doua sală de sport din localitate. Noua sală va fi construită la Şcoala generală nr. 2 din Murfatlar, unde se resimte necesitatea unei clădiri cu această destinaţie. Potrivit afirmaţiilor primarului oraşului, Nicolae Crivineanu, elevii de la Şcoala nr. 2 sînt nevoiţi să îşi desfăşoare activităţile sportive la sala de sport a liceului. “Elevii din cartierul de nord al oraşului nu va mai trebui să meargă la liceu pentru diverse activităţi sportive, pentru că vor avea propria sală de sport, din toamnă. În acest fel, în Murfatlar vor exista două săli de sport“, a declarat Crivineanu. Primarul a mai spus că sala va avea o capacitate de 150 de locuri şi va avea şi tribună, faţă de vechea sală, care are numai 100 de locuri. Edilul şef a mai adăugat că, la mijlocul acestei luni, Compania Naţională de Investiţii (CNI) a ţinut licitaţia prin Sitemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), iar lucrarea va fi finanţată de la bugetul de stat, valoarea totală a proiectului fiind de aprox. un milion de euro. Pentru acest proiect, Primăria Murfatlar a pus la dispoziţie un teren de 2.000 de mp şi va asigura racordarea clădirii la utilităţi (apă, energie electrică şi canalizare). Noua sală va putea fi folosită seara şi în zilele de sîmbătă şi duminică de către toţi locuitorii oraşului pentru diverse activităţi sportive. “Decît să meargă prin baruri, cred că este mai bine să le punem tinerilor la dispoziţie sala pentru a-şi ocupa timpul liber într-un mod mult mai sănătos. În acelaşi mod este folosită şi sala din cadrul liceului. Am stabilit şi un preţ modic pentru sală de 30 lei pe oră. Nu am urmărit să obţinem beneficii din această activitate“, a mai spus Crivineanu. El a adăugat că din aceşti bani se vor plăti o parte dintre costurile de întreţinere ale sălii, diferenţa fiind suportată din fondurile Primăriei.



12