Năstase, reprimit oricând în PSD

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În aşteptarea eliberării

Năstase, reprimit oricând în PSD

Politică 16 Februarie 2013 / 00:00 477 accesări

Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, a declarat, vineri, că Adrian Năstase are loc oricând în PSD. „Adrian Năstase este prim-ministrul care a condus România în cea mai bună perioadă a acestei ţări de la Revoluţie până azi. Dar nu Traian Băsescu este cel care trebuie să spună dacă Adrian Năstase mai are sau nu viitor politic. Băsescu are de răspuns la foarte multe alte întrebări”, a spus Ivan. El a arătat că Băsescu dă dovadă de ipocrizie prin faptul că îi plânge de milă lui Adrian Năstase, situaţia fiind similară cu cea în care şeful statului a plâns atunci când Theodor Stolojan s-a îmbolnăvit şi i-a cedat locul în campania pentru alegerile prezidenţiale. Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că regretă ce i s-a întâmplat lui Adrian Năstase, pentru ce a reprezentat acesta pentru ţară, precizând că fostul premier a fost condamnat „pentru o găinărie”, dar acesta are şanse să revină în politică şi să fie important, problema fiind dacă îl vrea PSD. (T.I.)



12