Naţionala de volei masculin pregăteşte “dubla” cu Moldova

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Naţionala de volei masculin pregăteşte “dubla” cu Moldova

Sport 04 Mai 2010 / 00:00 675 accesări

La capătul unui sezon lung şi obositor, cei mai buni jucători de volei din România au răspuns prezent la convocarea echipei naţionale de seniori, care a demarat pregătirea pentru preliminariile Campionatul European. Turneul final va avea loc în Austria şi Cehia, anul viitor, dar până atunci România va trebui să depăşească două sau trei tururi preliminare. În primul tur preliminar, tricolorii vor întâlni selecţionata Republicii Moldova, într-o dublă manşă programată pe 9 mai, la Chişinău (ora 17.00), şi pe 15 mai, la Buzău (ora 17.00). România porneşte cu prima şansă în faţa Moldovei, dacă ne gândim la rezultatele obţinute în 2009 de cele două echipe naţionale. „Dubla cu Moldova o văd în şase seturi! În mod normal nu ar trebui să avem probleme, iar noi ne gândim la turneele ce urmează după Moldova. Asta nu înseamnă că nu o să tratăm cu seriozitate şi aceste două jocuri, dar cred că, dacă avem puţină prestanţă, trebuie să nu pierdem vreun set în faţa Moldovei”, consideră libero-ul Adrian Feher. „Sperăm să nu avem probleme, pentru că suntem echipa mai experimentată şi trebuie să câştigăm ambele meciuri”, adaugă extrema Dan Borota, coechipier cu Feher şi la Remat Zalău.

Componenţii echipei naţionale se antrenează la Buzău, sub comanda antrenorilor Mircea Dudaş şi Aurel Vlaicu, care se ocupă de pregătire în absenţa selecţionerului Stelian Moculescu, implicat încă în play-off-ul campionatului german. „Totul este în regulă aici, la Buzău, condiţiile de antrenament sunt bune. Jucătorii au venit cu niveluri de pregătire diferite şi încercăm să-i aducem pe toţi la acelaşi nivel. Mă bucur că toată lumea este sănătoasă şi aptă de joc”, a declarat Dudaş. Săptămâna aceasta este aşteptat să facă joncţiunea cu lotul şi căpitanul echipei naţionale, Bogdan Olteanu, care a terminat campionatul spaniol pe locul 2, cu Unicaja Almeria. Este posibil însă ca Olteanu să primească o scurtă învoire, pentru odihnă, şi să nu joace în primul meci cu Moldova.



12