Ne apărăm precum americanii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ne apărăm precum americanii

Politică 26 Martie 2009 / 00:00 452 accesări

Preşedintele subcomisiei parlamentare care analizeaă Codul Penal, Victor Ponta, a declarat, ieri, că modificările ce vizează legitima apărare asigură cetăţenilor o “protecţie specială”, similară celei din Statele Unite ale Americii. “Avem o protecţie specială, mult mai eficientă decît în alte ţări europene pentru cazurile în care, în propriul domiciliu, îţi pătrunde fără drept o altă persoană. O astfel de prevedere legală există doar în Statele Unite ale Americii”, a declarat Victor Ponta. El a precizat că în subcomisie au fost adoptate două situaţii de legitimă apărare: pe timp de noapte şi pe timp de zi. “Noaptea, în mod normal, nu are ce să caute nimeni în gospodăria ta. Mi se pare excesiv să-i ceri omului să verifice mai întîi cine este cel care a intrat noaptea pe proprietatea lui sau de ce vine acolo. Orice act de apărare noaptea se prezumă a fi legitimă apărare”, a explicat Victor Ponta. Pe timp de zi, se consideră legitimă apărare cazul în care o persoană este respinsă după ce a pătruns în locuinţă prin efracţie, violenţă sau viclenie. Această prevedere a fost inclusă în actul normativ la propunerea lui Tudor Chiuariu, fostul ministru al Justiţiei.



12