Ne dăm cu stângul în dreptul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ne dăm cu stângul în dreptul

Eveniment 10 Februarie 2014 / 00:00 719 accesări

Europarlamentarul PSD Corina Creţu a participat sâmbătă, la Palatul Parlamentului, la un eveniment organizat de PES activists România, la care au luat parte membri din mai multe judeţe ale ţării. Creţu a arătat că alegerile europarlamentare sunt importante pentru PSD nu numai pentru posibilitatea de a-şi mări numărul de europarlamentari, ci şi pentru şansa unică de a participa activ la construcţia unui nou model economic european, bazat pe stimulare, pe creştere economică şi politici sociale: „Deja, state europene dau ca exemplu România pentru faptul că a renunţat la austeritate şi a demonstrat că se poate guverna şi se poate obţine creştere economică şi fără tăieri de pensii şi fără austeritate“. Ea a mai spus că europarlamentarii social-democraţi vor continua, în Parlamentul European (PE), să-i apere şi să-i protejeze pe români, care, în ultima perioadă, au fost ţinte ale unui discurs extremist, naţionalist şi al denigrării în unele ţări membre: „Nu vom accepta niciodată să ne fie atinsă demnitatea, să fim ţapi ispăşitori pentru erorile şi eşecurile unora sau altora dintre cei care guvernează în ţările în care românii - bucurându-se de statutul lor de cetăţeni europeni - aleg să trăiesc şi să muncească“. În context, europarlamentarul PSD a atras atenţia că democrat-liberalii denigrează România, în timp ce unii europeni o laudă: „Nimic nu poate fi mai dureros şi mai umilitor decât momentele în care europenii ne vorbesc ţara de bine, ne laudă, iar unii politicieni români îşi atacă pe nedrept propria ţară. Ştiţi foarte bine lupta noastră pe care am dat-o cu PDL, pentru că ei nu ştiu decât să denigreze această ţară“.



12