\"Şi-a fost o nunta ca-n poveşti\" este happy-end-ul oricărui basm în care frumoasa fiică a regelui îşi uneşte destinul cu fermecătorul prinţ ce o salvează din ghearele balaurului.

Nunţile împărăteţti sau princiare au rezistat eroziunii timpului. Recent am asistat - prin intermediul mass-media internaţională - la două dintre acestea: căsătoria prinţului moştenitor al Marii Britanii cu o frumoasă reprezentantă a aristocraţiei businessului. Şi cea dintre principele Albert de Monaco şi o încântătoare sud-africană, campioană de nataţie. În ambele cazuri observăm că monarhiile continentale simt nevoia de sânge proaspăt pe care-l găsesc în noua aristocraţie de merit.

România are şi ea nunţile sale de poveste. Dacă nu este vorba de cea a fiului lui Bercea Mondialul cu o frumoasă pirandă de prin Buzescu, este cazul celei dintre proaspăt divorţatul Cristi Borcea şi cea pentru care şi-a lăsat nevasta intoxicată cu mercur şi cei trei copii: Alina - nu importă şi mai cum. Un fost vânzător de butelii şi o damă de companie şi-au unit, duminică, existenţele actuale şi viitoare într-o montare demnă de curtea imperială de la Sibiu. Un milion de euro - bani făcuţi prin transpiraţia frunţii de gânditor în ale afacerilor dubioase, au fost aruncaţi pentru a-i impresiona pe cei 600 de invitaţi aleşi pe sprânceană din high-life-ul vremurilor noi. Nimic din ceea ce ar fi putut să-i uimească pe participanţii la eveniment n-a fost precupeţit, nunta transformându-se într-un reper de marcă al existenţei noastre contemporane, care se va împărţi între \"înainte de\" şi \"după\" nunta lui Borcea.

Ce a dat, însă, pe fond, dimensiunea de eveniment naţional al acestei întâmplări? Nu persdoanele în sine, nu ceremonialul, nici măcar extravagantul naş - un europarlamentar cu turmă proprietate personală - ci curiozitatea maladivă a plebei, satisfăcută plenar de o mass-media disperată după audienţă de orice fel. Această nuntă - cât a fost ea de somptuoasă n-ar fi existat în memoria colectivă dacă n-ar fi fost promovată până dincolo de limitele decenţei de către televiziunile şi ziarele care au considerat că astfel îşi fac datoria faţă de cei de pe urma cărora trăiesc.

A fost un triumf al neamprostiei, al kitsch-ului, al bădărăniei echipate în brand-uri exclusiviste. Un eveniment care ar fi fost normal să rămână unul personal, al celor implicaţi, a fost transformar într-un soi de sărbătoare naţională. Pe care poporul o merită din plin. După 20 de ani de exerciţiu democratic, modelele de referinţă rămân Cristi Borcea şi Gigi Becali. Şi Alina...