Negocieri OMV - Gazprom: „Petrom e off limits“

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Negocieri OMV - Gazprom: „Petrom e off limits“

Economie 08 Ianuarie 2016 / 15:53 652 accesări
Negocierile dintre OMV și Gazprom nu vizează nici măcar o singură acțiune la OMV Petrom România, un activ-cheie al grupului austriac

Negocierile dintre OMV și Gazprom nu vizează nici măcar o singură acțiune la OMV Petrom România, un activ-cheie al grupului austriac

Compania austriacă OMV, proprietarul Petrom, spune că nu va renunța la managementul activelor strategice în cadrul negocierilor cu Gazprom, iar OMV Petrom nu face obiectul discuțiilor - „Nicio acțiune a OMV și, în consecință, a OMV Petrom nu se află pe masa negocierilor. Orice presupunere legată de schimbul de active este falsă, întrucât suntem la începutul procesului de negociere și nu s-a luat încă nicio decizie. De asemenea, am mai declarat foarte clar că nu vom renunța la dreptul de management în niciun activ strategic. OMV Petrom a fost, este și va fi un activ de bază, iar România rămâne o piață-cheie“. Declarația vine în contextul în care mai multe publicații au relatat faptul că schimbul de active dintre OMV și Gazprom ar viza inclusiv active din România. „Aceste zvonuri sunt complet lipsite de sens“, au comentat oficialii companiei austriece. OMV și Gazprom au convenit în septembrie un posibil schimb de acțiuni; cu toate acestea, până în prezent nu s-a decis care sunt activele ce ar urma să fie oferite în mod concret de OMV grupului Gazprom în schimbul unei participații de 25% la zăcământul de gaze naturale Urengoy din Siberia. Potrivit unui articol apărut în presa austriacă în decembrie 2015, rafinăriile OMV de la Schwechat (Viena) și Burghausen am Inn (Bavaria) ar urma să fie transferate unei companii separate, pentru a permite participarea rușilor de la Gazprom.

Taguri articol


12