Nicolae Tonitza, cel mai valoros pictor autohton

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În licitaţiile de artă din România

Nicolae Tonitza, cel mai valoros pictor autohton

Cultură 31 Octombrie 2012 / 00:00 519 accesări

Cel mai valoros pictor autohton este Nicolae Tonitza, lucrarea sa „Nud în iatac\" fiind vândută la o licitaţie din decembrie 2011 pentru suma de 290.000 de euro, potrivit Topului 100 al celor mai valoroşi pictori români. Prima ediţie a topului a fost lansată luni seară, într-un eveniment ce a avut loc la Artmark.

Top 100 cei mai valoroşi pictori români este alcătuit pe baza înregistrărilor din Indexul Pieţei Româneşti de Artă, ediţie actualizată la sfârşitul lunii august anul acesta. În acest sens, au fost avute în vedere toate tranzacţiile din licitaţiile publice desfăşurate în România începând cu anul 1995, la toate casele de licitaţie care au funcţionat în această perioadă, inclusiv galeriile ce au întreprins ocazional astfel de evenimente.

În alcătuirea topului nu s-au luat în considerare vânzările operelor respectivilor artişti la case de licitaţii din afara ţării, deşi astfel de tranzacţii apar în fişele de prezentare a acestora.

Pe primul loc în Top 100 se află Nicolae Tonitza, iar al doilea loc este ocupat de pictorul Nicolae Grigorescu. Două dintre picturile sale, „Ţărăncuţă cu fuior pe cale\" şi „Ţărăncuţă odihnindu-se\", au fost vândute pentru 250.000 şi, respectiv, 270.000 de euro.

Locul al treilea în topul celor mai valoroşi pictori români îi revine lui Camil Ressu, iar pe cea de-a patra treaptă se află Ştefan Luchian. În primele zece poziţii ale topului se află şi: Ion Andreescu (5), Marcel Iancu (6), Ion Ţuculescu (7), Theodor Pallady (8), Victor Brauner (9) şi Constantin Artachino (10).

TOPURI CONEXE Prima ediţie a Topului 100 cei mai valoroşi pictori români cuprinde şi patru topuri conexe. Astfel, Topul celor mai valoroase 20 de pictoriţe şi sculptoriţe o are pe primul loc pe regina Elisabeta a României, al cărei Calendar al anului 1898 cu motive florale şi panseuri a fost vândut la Licitaţia România Regală Artmark 2011 cu 46.000 de euro.

În Topul 25 cei mai valoroşi artişti contemporani, prima poziţie îi revine lui Saul Steinberg, al cărui tablou „Vedere asupra lumii de pe Ninth Avenue\" s-a vândut la o licitaţie a casei Christie\'s de la New York, în noiembrie 1993, cu 179.890 de euro.

Topul 20 artişti consacraţi în străinătate este condus de Constantin Brâncuşi, a cărui lucrare „Madame L.R.\" a fost vândută în februarie 2009, la o licitaţie Christie\'s de la Paris, pentru 29 de milioane de euro.

Al patrulea clasament conex este Top 25 colecţionari români, unde primele două poziţii aparţin Casei Regale a României.

Top 100 al celor mai valoroşi pictori români a fost realizat de Capital, în colaborare cu Artmark.



12