Nicole Scherzinger a rămas iar singură

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
De dragul carierei

Nicole Scherzinger a rămas iar singură

Monden 22 Octombrie 2011 / 00:00 406 accesări

Pilotul britanic de Formula 1 Lewis Hamilton şi cântăreaţa Nicole Scherzinger s-au despărţit din nou, după o relaţie de patru ani. Cei doi s-au mai despărţit o dată, în luna ianuarie 2010, din motive legate de angajamentele lor profesionale, dar de această dată, prietenii lor spun că decizia este finală. ”Nicole şi Lewis au încercat să facă relaţia să meargă, dar au realizat că nu se poate, astfel că au încheiat-o definitiv. Au discutat mult despre asta şi au fost de acord că nu are rost să continue. Îşi petrec tot timpul în părţi opuse ale planetei. Deşi decizia privind despărţirea a fost amiabilă, Nicole este devastată. Credea că Lewis este alesul ei”, a declarat o sursă din anturajul pilotului şi al cântăreţei, în vârstă de 33 de ani.

Nicole Scherzinger a încercat în ultimii ani să găsească timp şi pentru a se întâlni cu Lewis Hamilton, de 26 de ani, deşi avea foarte multe contracte de onorat. În ultima perioadă, Nicole Scherzinger a lansat şi a promovat albumul ”Killer Love”, a jucat un rol în ”Men in Black III / Bărbaţi în negru lll” şi a fost inclusă în juriul emisiunii X Factor din SUA. La rândul său, Lewis Hamilton a călătorit în întreaga lume, pentru a participa la Campionatul Mondial de Formula 1. În plus, Lewis Hamilton locuieşte în Geneva, în timp ce Nicole Scherzinger are locuinţa în Los Angeles.

Nicole Scherzinger şi Lewis Hamilton s-au întâlnit prima oară la MTV Europe Awards în Munchen, în noiembrie 2007. Cântăreaţa a fost alături de Lewis Hamilton atunci când britanicul a devenit campion mondial, în 2008 şi l-a însoţit de nenumărate ori la Grand Prix-uri de Formula 1. În iulie 2011, cei doi s-au logodit.

Taguri articol


12