Nicuşor Constantinescu cere Guvernului demiterea prefectului Culeţu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Nicuşor Constantinescu cere Guvernului demiterea prefectului Culeţu

Eveniment 23 Ianuarie 2007 / 00:00 1393 accesări

Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, îl acuză pe prefectul Dănuţ Culeţu de abuz în serviciu pentru încercarea de a inventa un referendum în comuna Tortomanu, care are ca scop anularea mandatului primarului PSD Gheorghe Panait. Declaraţiile preşedintelui CJC au survenit unei conferinţe de presă susţinute de prefectul Culeţu, în cadrul căreia reprezentantul Guvernului în teritoriu a afirmat că nu îl interesează faptul că o Comisie numită de el a hotărît suspendarea referendumului şi că va emite oricum un ordin de organizare a referendumului. „Cînd eşti un om responsabil numit de Guvern în judeţul Constanţa şi vrei să verifici, cum spui în adresele pe care le faci către CJC, legalitatea şi veridicitatea semnăturilor, faci tot ce îţi stă în puteri ca să fii în primul rînd tu, instituţia prefectului, convins, dacă eşti om de bună credinţă şi vrei să se respecte legea, că sînt sau nu sînt autentice acele semnături”, a declarat Constantinescu. Preşedintele CJC îi mai impută prefectului faptul că a atacat fără bază legală taxele speciale din judeţ, precum şi faptul că a refuzat să constate, prin ordin, încetarea mandatelor primarilor care au părăsit PSD şi şi-au declarat apartenenţa la altă formaţiune politică. În plus, Constantinescu îl mai acuză pe prefect că o mare parte dintre acţiunile sale au în spate interese politice, economice sau de altă natură.

Continuare în pagina “Administraţie locală”



12