Nominalizarea lui Ungureanu la SIE, pe sub mână

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Din sete de putere, Iohannis păcălește Guvernul

Nominalizarea lui Ungureanu la SIE, pe sub mână

Politică 26 Iunie 2015 / 00:00 725 accesări

Faptul că președintele Klaus Iohannis a înaintat abia acum o propunere pentru funcția de director al Serviciului de Informații Externe (SIE), exact după autosuspendarea premierului Victor Ponta, este cel puțin dubios. Este îndoielnic în contextul în care, timp de nouă luni, SIE a fost condus de un director interimar, după demisia lui Theodor Meleșcanu din fruntea instituției. Mai grav este că Iohannis găsește de cuviință să îl propună lider la SIE chiar pe cel care a intrat în istoria României pentru cea mai scurtă și cea mai proastă guvernare postdecembristă - Mihai-Răzvan Ungureanu.

LUCREAZĂ ÎN SECRET În plus, se pare că Iohannis a lucrat pe la spatele lui Ponta, fără să îi ceară părerea înainte să înainteze propunerea.  „Iohannis ne-a păcălit în legătură cu nominalizarea lui Ungureanu. PSD nu poate să voteze această propunere”, a spus Ponta. Pe de altă parte, UNPR, a doua aripă a coaliției de guvernare, a anunțat că există șanse să voteze în favoarea propunerii lui Iohannis. Premierul interimar Gabriel Oprea a spus că îl susține pe Ungureanu la conducerea SIE pentru că, din punct de vedere strategic, i se pare o propunere potrivită.

TESTUL FINAL Indiferent de părerile exprimate acum pe parlamentari, momentul decisiv va fi abia luni, când plenul Parlamentului se va reuni pentru a vota (sau nu) numirea lui Ungureanu în fruntea SIE. Va fi un test și pentru parlamentari, și pentru Ungureanu, chiar și pentru Iohannis. Dacă Ungureanu trece de votul Parlamentului, ar fi pentru prima dată când și Serviciul Român de Informații, și SIE sunt conduse de oameni care provin din opoziție (PNL). Până și Băsescu ar fi avut o atitudine mai democratică în această situație decât Iohannis.



12