Nou atac aerian american împotriva extremiştilor din Irak

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Război de uzură

Nou atac aerian american împotriva extremiştilor din Irak

Externe 15 August 2014 / 00:00 388 accesări

Un avion american fără pilot a distrus, miercuri, un vehicul armat al extremiştilor din cadrul Statului Islamic, în apropiere de Sinjar, în nordul Irakului, a anunţat comandamentul militar american ce se ocupă de Orientul Mijlociu şi Asia Centrală. Această nouă misiune se înscrie în cadrul atacurilor aeriene autorizate de preşedintele Barack Obama, joia trecută, pentru protejarea personalului diplomatic american aflat în post la Erbil, în Kurdistanul irakian, a refugiaţilor creştini şi yazidi. Aceștia din urmă, o minoritate kurdofonă, au fost alungați când insurgenţii au preluat controlul oraşului Sinjar. Refugaţi în zonele aride din apropiere de Sinjar, mii de yazidi încearcă să supravieţuiască între foamete şi extremişti. Pentru a le veni în ajutor, SUA paraşutează, de asemenea, hrană şi apă. Marţi, secretarul american al Apărării, Chuck Hagel, a anunţat trimiterea a 130 de consilieri militari suplimentari la Erbil, în Kurdistanul irakian, pentru evaluarea în profunzime a ceea ce poate face Pentagonul pentru a le veni în ajutor refugiaţilor. Dar, a subliniat el, aceşti consilieri nu vor merge acolo pentru a lupta, la peste doi ani şi jumătate de la plecarea ultimelor trupe americane din Irak. Ieri s-a stabilit că refugiații din nordul irakian nu vor fi evacuați de forțele americane, întrucât condițiile lor de trai sunt mai bune decât se anticipase.

FORȚE BRITANICE ÎN IRAK Marea Britanie a desfășurat forțe speciale SAS în nordul Irakului, unde mii de civili sunt blocați în munți, după ce au fugit din calea jihadiștilor Statului Islamic (SI), a scris, ieri, cotidianul britanic ”The Telegraph”. Potrivit publicației, care o citează pe Emma Nicholson, emisarul responsabil cu relațiile comerciale dintre Marea Britanie și Irak, ofițeri ai Serviciului Special Aerian (SAS), regiment al forțelor speciale ale armatei, lucrează împreună cu trupele americane pentru a aduna informații și se află în Irak de aproximativ șase săptămâni. Întrebat în legătură cu informația apărută în ziar, un purtător de cuvânt al Ministerului britanic al Apărării a refuzat să comenteze. Marea Britanie a trimis avioane militare și elicoptere în regiune, pentru a contribui la acordarea de ajutor umanitar. Două avioane Hercule C130 britanice au parașutat, în noaptea de miercuri spre joi, noi ajutoare pentru civilii din nordul Irakului care își părăsesc locuințele din cauza violențelor jihadiștilor. În total au fost parașutate 2.400 de containere reutilizabile de purificare a apei, conținând 13.200 litri de apă, și 480 de adăposturi, a declarat Justine Greening, ministrul britanic pentru Dezvoltare Internațională.

ARME SOFISTICATE DE LA FRANCEZI ”Franţa va livra, în orele următoare, arme sofisticate kurzilor irakieni”, a declarat, miercuri, şeful diplomaţiei franceze, Laurent Fabius, fără a oferi precizări referitoare la natura acestor armamente, ”deoarece nu poţi să furnizezi adversarilor planul bătăliei prietenilor tăi”. Însă acestea vor răspunde necesităţilor urgente ale kurzilor, a afirmat Fabius. Preşedinţia franceză a anunţat anterior trimiterea unor arme în Irak, pentru a susţine capacitatea operaţională a forţelor angajate împotriva Statului Islamic, jihadiştii care avansează spre Bagdad. Teroriştii au arme extrem de sofisticate sustrase de la trupele irakiene şi care la origine erau arme americane, a subliniat Fabius. Miniştrii europeni de Externe vor participa astăzi, la Bruxelles, la o reuniune de urgenţă pe tema crizei din Irak.



12