Noua „casă“ a Arts & Culture este pe Google. Disponibilă şi pe mobil!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Noua „casă“ a Arts & Culture este pe Google. Disponibilă şi pe mobil!

Tehnologie 20 Iulie 2016 / 16:53 656 accesări

Google a anunțat relansarea platformei dedicate artei și culturii, care găzduieşte colecții culturale din întreaga lume, sub denumirea Google Arts & Culture, dezvoltată de Google Cultural Institute, care e disponibilă pe desktop și pe mobil, prin aplicațiile de iOS și Android. Platforma Google Cultural Institute şi-a schimbat denumirea în Google Arts & Culture şi aduce noutăţi privind îmbunătăţirea experienţei de tur virtual (3D, 360 de grade), conţine o funcţie de recunoaștere a operelor de artă şi oferă posibilitatea unor căutări speciale care evidenţiază evoluţia în timp a artei în baza elementului căutat (culoare, un anumit obiect etc), potrivit unui comunicat remis presei. Printre noutăţile pe care le aduce platforma se află şi posibilităţile de "search". Astfel, există noi moduri în care poate fi explorat conținutul prezentat de cele peste 1.000 de muzee și instituții culturale partenere din 70 de țări.

O altă noutate e reprezentată de faptul că a fost adăugat suport pentru Cardboard în aplicațiile de mobil, fiind disponibile peste 20 de tururi în realitatea virtuală, care oferă o experiență vizuală la 3.600 de subiecte, cu explicații vocale. În acest mod, utilizatorii pot face un tur virtual al artei stradale din Roma (https://www.google.com/culturalinstitute/beta/partner/street-art-rome) sau să exploreze Templus lui Zeus din perioada clasică grecească, din Sicilia. Aceste tururi 3D în Cardboard sunt disponibile doar în aplicațiile de iOS sau Android, nu și pe versiunea de desktop sau pe cea de browser mobil.

Art Recognizer

Totodată, este disponibilă şi funcția de recunoaștere a operelor de artă, denumită "Art Recognizer", deocamdată doar pentru patru instituţii culturale: Dulwich Picture Gallery din Londra, Art Gallery of New South Wales din Sydney și National Gallery of Art din Washinton DC, Google intenţionând implementarea funcţiei în mai multe muzee din toată lumea. Cu ajutorul aplicaţiei "Art Recognizer", utilizatorii îndreaptă camera telefonului către opera de artă expusă și astfel vor fi afișate toate informațiile despre obiectul respectiv. Noul Google Arts & Culture este orientat către explorare și interacțiune în rețele de socializare. Platforma permite explorarea de la "pisici în artă de la anul 200 î.Hr" (https://www.google.com/culturalinstitute/beta/time?em=m01yrx&categoryId=other&date=-1081) până la "culoarea roșie în expresionismul abstract" (https://www.google.com/culturalinstitute/beta/color?em=m012yb9&categoryId=art-movement&col=RGB_CE4A3F).

Noua "casă” care găzduiește colecții culturale din întreaga lume, Google Arts & Culture, este dezvoltată de Google Cultural Institute.

Taguri articol
GoogleMobilArtsArtăCultură


12