Numărătoare inversă pînă la soluţionarea revendicărilor sindicale

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Numărătoare inversă pînă la soluţionarea revendicărilor sindicale

Social 21 Iunie 2006 / 00:00 1500 accesări

Cu mai puţin de o lună înainte de expirarea termenului stabilit de marile confederaţii pentru stoparea acţiunilor de protest, Executivul face eforturi disperate în vederea respectării pactului cu sindicaliştii. În baza înţelegerilor cu reprezentanţii Puterii, revendicările sindicale vor fi analizate şi rezolvate de şapte comisii speciale, în funcţie de specificul problemelor, urmînd ca soluţiile propuse să fie prezentate premierului Călin Popescu – Tăriceanu. Lista revendicărilor cuprinde nemulţumirile legate de salariu, cadrul legislativ în domeniul relaţiilor industriale, politicile sociale, o nouă strategie privind ocuparea forţei de muncă, reducerea preţului la utilităţi şi medicamente, dar şi o nouă politică industrială. Comisiile vor fi coordonate şi formate din reprezentanţii ministerelor de resort şi cu toate că guvernanţii au dat asigurări referitoare la rezolvarea problemelor legate de salariul minim pe economie, deblocarea posturilor din administraţia publică şi eliminarea restricţiilor în aplicarea legii tichetelor de masă, marile confederaţii sindicale susţin că în eventualitatea nerespectării înţelegerilor, sînt pregătite pentru ample mişcări de stradă.



12