O şansă concretă pentru elevii care au abandonat şcoala

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fonduri europene pentru reintegrare

O şansă concretă pentru elevii care au abandonat şcoala

Eveniment 07 Iulie 2014 / 00:00 1628 accesări

Pentru elevii din regiunea de Sud-Est a României care au abandonat şcoala, Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa, alături de ISJ Tulcea şi de Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani (UDTTMR), a creat o nouă şansă, odată cu lansarea proiectului POSDRU Consiliere şi Oportunităţi de Reintegrare şi Acces Liber la educaţie (CORAL). Sâmbătă, în Sala de Conferinţe a hotelului Flora din Mamaia, a fost lansat proiectul prin care se doreşte reintegrarea tinerilor care au abandonat sistemul de educaţie. Au fost identificate, atât în judeţul Constanţa, cât şi în Tulcea, mai multe comunităţi în care abandonul şcolar este prezent. “Proiectul utilizează teleconferinţa şi videoconferinţa la distanţă şi ne-am propus să organizăm şi o caravană prin care încercăm să atragem atenţia comunităţilor în ce priveşte importanţa pe care o are şcoala”, a precizat inspectorul şcolar general al ISJ Constanţa, prof. Răducu Popescu. Vor fi realizate patru centre de asistenţă socio-educativă, care vor fi dotate cu aparatură modernă şi cu personal specializat în programe de intervenţie pentru prevenirea şi corectarea abandonului şcolar, urmând a avea în subordine alte 16 şcoli din Babadag, judeţul Tulcea, Cobadin, Medgidia, Eforie şi municipiul Constanţa. “În urma studiilor pe care le-am făcut, a fost aleasă pentru a face parte din program Şcoala generală nr. 36 “Dimitrie Ştirbei”, cea care se află în apropierea cartierului Henri Coandă, unde am constatat că există mai mulţi elevi care au întrerupt contactul cu şcoala”, a spus prof. Popescu.

CURSURI MODERNE ŞI AJUTOR FINANCIAR Elevii din satele sărace vor beneficia şi de subvenţii, rechizite şi alte materiale didactice. Cel puţin 360 de persoane vor reuşi să îşi amelioreze nivelul de educaţie, crescându-şi astfel şansele unei mai bune integrări în societate. “Deşi suntem un judeţ mic, am adunat aproximativ 370 de dosare, din care vom selecta cel mult 300”, a spus inspectorul şcolar general al ISJ Tulcea, Dumitru Damian. Reprezentanţii UDTTMR spun că proiectul este o şansă importantă pentru cei din satele îndepărtate. “Ne adresăm comunităţilor turce din sate precum Dobromir şi Făurei, dar şi celor din Medgidia”, a spus unul dintre reprezentanţii UDTTMR, Anefi Icbal. La lansare a fost prezent și subprefectul Ersun Anefi: “Implicarea dovedeşte viziunea preşedintelui UDTTMR şi dorinţa de a face ceva pentru întreaga comunitate, nu doar pentru cea a turco-tătarilor din regiune”.



12