OLIMPIADA POLITICĂ

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Editorial

OLIMPIADA POLITICĂ

Politică 14 August 2008 / 00:00 525 accesări

Se spune că Olimpiada de la Beijing este cel mai grandios spectacol sportiv din toate timpurile. Toate cifrele care circulă prin presă par a fi demne de Cartea Recordurilor. Cheltuielile de organizare sînt cele mai mari din istoria modernă a Jocurilor Olimpice. De asemenea, se înregistrează cel mai mare număr de ţări participante, cel mai mare număr de sportivi prezenţi, cel mai mare număr de spectatori şi o cifră record de telespectatori de pe toate continentele. La urmă, dar nu în ultimul rînd, China este ţara organizatoare cu cea mai numeroasă populaţie de pe glob. Această statistică generală se poate verifica doar parţial. Unele dintre cifrele date publicităţii sînt livrate chiar de autorităţile chineze, care sînt cunoscute pentru mania grandorii. Deşi sînt o ţară mare şi un popor ambiţios, China şi chinezii au avut întotdeauna un complex de inferioritate faţă de Occident. Tocmai aşa se explică tentativa de a cuceri lumea pe plan economic şi cu cea mai ieftină mînă de lucru. În cadrul acestei strategii globale, actuala ediţie a Jocurilor Olimpice de la Beijing trebuie să rămînă în istorie ca un superlativ chinezesc absolut, numai bun de aşezat în vitrina cu trofee, alături de Marele Zid, de pildă, pe lîngă multe alte recorduri istorice.

Dar dacă tot vorbim despre statistici, fie că unele cifre, aşa cum spuneam, sînt verificabile sau nu, am să vă mărturisesc că, după modesta mea opinie, Olimpiada din acest an este cea mai politizată ediţie, cel puţin de la încheierea războiului rece încoace, atît pe plan internaţional, cît şi din punctul de vedere al politicii interne româneşti. În primul rînd, este vorba de o rivalitate istorică şi politică între americani, ruşi şi chinezi, respectiv cele mai mari naţiuni din lume, tradusă în limbajul performanţelor sportive, după principiul „noi sîntem cei mai tari”… În al doilea rînd, este vorba de criza din Caucaz, care a survenit imediat după începerea Jocurilor Olimpice. Nicio publicaţie şi nicio televiziune din România, atît cît am putut eu să mă ţin la curent, nu au dat vreo informaţie despre mica delegaţie a sportivilor din Georgia, aşa cum am văzut la CNN. Agenţii chinezi de securitate îi supraveghează draconic pe puţinii sportivi georgieni, pentru a evita orice scandal internaţional legat de Olimpiadă. Mai mult decît atît, ei au fost avertizaţi că, dacă vor încerca orice formă de protest la rarele probe sportive la care participă în direct, în văzul întregii lumi, vor fi arestaţi la cabine, după încheierea probei! Altfel spus, obrazul public al Chinei este mai important decît drepturile omului, apropo de complexul de inferioritate despre care vă povesteam mai devreme…

În fine, în al treilea rînd, foarte scurt, cîţiva politicieni români, în frunte cu Traian Băsescu şi Bogdan Olteanu, s-au dus la Beijing pentru a fi văzuţi de români la televizor, nu pentru a urmări spectacolul sportiv. Dacă greşesc, ăsta să fie păcatul meu! Ca să nu mai adaug faptul, comentat de o singură televiziune autohtonă, că aproape jumătate dintre sportivii noştri, inclusiv medaliata cu aur Alina Dumitru, sînt membri ai unor partide politice din România şi vor fi văzuţi, la toamnă, în campania pentru alegerile parlamentare! Ce părere aveţi despre această statistică inedită?

În China, acum, are loc mai mult o „olimpiadă politică”, decît sportivă. Asta e…



12