E săptămâna în care OMV Petrom a anunțat un profit, în primul semestru, de aproape 2 miliarde de lei - cu 53% mai mare decât în aceeași perioadă a anului trecut. Un motiv pentru două întrebări fundamentale. Unu: dacă acesta este profitul real și doi: cine beneficiază de aceste sume. Mergând pe firul logicii de mai sus, mai survine o întrebare dramatică: de ce statul român nu preia pachetul majoritar de acțiuni de la OMV Petrom? Nu există nicio situație statistică limpede care să lumineze publicul larg și autoritățile statului român asupra unei chestiuni simple. Cât câștigăm de pe urma OMV Petrom? Și cât pierdem? Cât câștigă statul austriac? Care prin OMV dispune de 80% din acțiuni. Nu cumva atât statul român cât și statul austriac și-au rătăcit interesele în veritabilul Triunghi al Bermudelor construit cu pricepere de OMV Petrom?

Când spunem OMV Petrom la ce ne gândim? Pentru omul de rând, răspunsul pare simplu. Ne gândim la ceea ce a rezultat prin înghițirea unui pește foarte mare, Petrom, de către un pește foarte mic, OMV, atunci când s-a încheiat acel contract de mare privatizare, intens condiționat politic și care pentru Guvernul de la București a însemnat o condiție pentru acceptul Austriei privind intrarea țării noastre în UE. Numai că lucrurile nu stau chiar așa. Indiferent cât am răscoli prin băncile de date puse la dispoziția publicului de conducerea OMV Petrom, nu putem identifica încrengătura de societăți aparent difuză, peste 15 la număr, care în final compun și conturează OMV Petrom. Nici publicul, nici autoritățile și cu atât mai puțin ministerul Finanțelor, condus azi de Eugen Teodorovici, nu au habar în câte paradise fiscale se fofilează societățile OMV Petrom. Unde sunt cele 20,64% deținute de statul român? În fiecare dintre capetele caracatiței? În fiecare paradis fiscal în parte? Sau doar într-una dintre cele peste 15 societăți? Cum circulă banii prin capilarele acestei inginerii financiare? Cum controlează autoritățile de la București, dacă într-adevăr le revine, o cotă parte din profit egală cu procentul acțiunilor deținute? Cum controlează statul toate celelalte venituri rezultate din cele peste 15 societăți, cele mai multe parcate în oaze fiscale? Răspunsul înseamnă miliarde de euro. Mult mai mult decât contravaloarea transportului feroviar de care beneficiază studenții sau totalul rezultat din impozitarea progresivă a pensiilor nerușinate.

Atunci când a fost semnat în mare viteză contractul de privatizare, statul a oferit unei societăți de rang inferior austriece cel mai important diamant al petrochimiei românești. Și chiar așa, în mare viteză, cum s-a făcut contractul de privatizare, el tot are niște clauze, unele extrem de importante, care au fost încălcate cu bună știință și sistematic de partenerul austriac. Cum ar fi cele vizând reabilitarea unor mari suprafețe de teren după exploatarea și infestarea lor, deci clauze de mediu pentru îndeplinirea cărora OMV avea obligația să facă cheltuieli pe care nu le-a făcut, sau menținerea în stare de funcționare a unor unități în absența cărora componente importante ale petrochimiei românești ar fi sucombat. Mai mult decât atât: OMV Petrom ocupă suprafețe uriașe de teren care sunt proprietatea statului și pentru care nu plătește chirie. Nici această situație nu este verificată de autorități.

Dacă partenerul austriac a încălcat cu buna știință importante clauze ale contractului de privatizare, înseamnă că nu a respectat învoiala. Și, ca atare, contractul de privatizare poate fi reziliat. Consecința ar fi, în această eventualitate, aceea că statul român ar prelua și celelalte acțiuni în procent de aproape 80%, despăgubind, dacă este cazul, OMV Petrom pentru investițiile făcute în eventualitatea în care valoarea acestora depășește restanțele societății austriece.În acest scenariu care ar stârni mânia zeilor împotriva guvernanților, pentru că și alți beneficiari ai altor contracte de privatizare s-ar putea simți amenințați, este necesar să se tragă linia și să se facă socotelile, găsind soluția, rând pe rând, enigmelor disimulate în caracatița de offshore-uri. Dar și dacă nu s-ar ajunge la o situație atât de dramatică, un bilanț corect tot trebuie făcut. Cu atât mai mult cu cât OMV ridică pretenții, formulează amenințări și face presiuni prin intermediul statului austriac asupra Guvernului pentru a obține cât mai multe facilități privind exploatarea uriașelor zăcăminte de gaze naturale din subsolul Mării Negre, după ce beneficiază practic de totalitatea cantităților existente generate de gazele de sondă, precum și de perimetrele petrolifere pe care statul le-a deținut și nu le mai deține peste mări și țări.

Oare nu ar fi timpul unui bilanț? Oare nu este o chestiune de bun simț și de minimă demnitate națională să știm cu ce ne alegem din cât am dat? Cine scoate OMV Petrom din Triunghiul Bermudelor construit atât de pervers în peste 15 oaze fiscale?