Opera „Tosca”, primită cu aplauze de constănţeni

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Opera „Tosca”, primită cu aplauze de constănţeni

Cultură 28 Martie 2009 / 00:00 662 accesări

Compania de Operă a Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski“ a prezentat, joi seară, un spectacol deosebit de îndrăgit, „Tosca”, pe muzica lui Giacomo Puccini. Opera care prezintă povestea frumoasei cîntăreţe Floria Tosca i-a adus în sala teatrului pe melomanii care au ales să petreacă mai bine de două ore în compania personajelor lui Puccini. Floria Tosca a fost interpretată de soprana Madeleine Pascu, alături de care a evoluat tenorul Daniel Stoica, cel care l-a redat pe pictorul Mario Cavaradossi. Din distribuţie au mai făcut parte: Ştefan Ignat (Bucureşti) - Scarpia, Laurenţiu Severin - Angelotti, Constantin Acsinte - Sacristanul, Doru Iftene - Spoletta, Iulian Bratu - Sciarrone, Marius Eftimie - Temnicierul şi Mihaela Ionescu - Un păstor. „Tosca este o operă dragă sufletului meu, prin muzică, subiect, personaj“, a mărturisit, la finalul spectacolului, tenorul Daniel Stoica. Despre rolul pe care l-a interpretat, cel al frumoasei şi pasionalei Floria Tosca, soprana Madeleine Pascu a specificat: „Este un rol foarte drag. Dintre toate eroinele pe care le-am interpretat, rolul Floriei Tosca îmi este cel mai apropiat. În Tosca, lucrurile trebuie să fie cît mai reale. Aici mă pot desfăşura. Eu mă regăsesc foarte bine în rolurile acestea“.

Pe parcursul spectacolului, publicul avizat a apreciat, prin aplauze, evoluţia Madeleinei Pascu şi a tenorului Daniel Stoica, care au reuşit să transmită, prin interpretarea lor, emoţiile şi trăirile răvăşitoare ale personajelor. La pupitrul orchestrei s-a aflat maestrul Răsvan Cernat. Regia artistică a spectacolului a fost realizată de Gheorghe Bărbulescu, iar scenografia de Şerban Jianu.

La Teatrul „Oleg Danovski“, această săptămînă se încheie cu o invitaţie la operetă. Melomanilor li s-a pregătit, pentru mîine seară, de la ora 19.00, un titlu deosebit de atractiv din repertoriul teatrului, opereta „Lysistrata“, de Gherase Dendrino. „Lysistrata“ are la bază viziunea regizorală a lui Ştefan Neagrău, care a creat o variantă modernă şi extrem de atractivă a acestei opere. Scenografia este realizată de Eugenia Tărăşescu Jianu. Pe scena Teatrului „Oleg Danovski” vor evolua: Stela Sîrbu (Lysistrata), Daniela Vlădescu (Lampito), Mădălina Diaconescu (Myrhina), Daiana Gavrilescu (Glychera), Garofiţa Hudema (Afrodita), Elena Rotari (Pallas Athena), Claudia Codreanu (Junona), Mihaela Ionescu - debut (prima preoteasă), Doru Iftene (Lycon), Paul Lăzărescu - Bucureşti (Stilbonide), Valentino Tiron - Bucureşti (Taraxion), Ciprian Done (Theoro), Toni Zidaru - Bucureşti (Cleon), Constantin Acsinte (Polemos), Gabriela Dobre (Mafios) Iulian Bratu (Euros), Laurenţiu Severin (Dollaris) şi Cornel Agop (un soldat teban). La pupitrul orchestrei se va afla maestrul Radu Ciorei.



12