Optimism înaintea luptei cu penultima clasată

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga I -12: FC Farul Constanţa - Jiul Petroşani

Optimism înaintea luptei cu penultima clasată

Sport 20 Octombrie 2006 / 00:00 714 accesări

Aflată în partea a doua a clasamentui, gruparea de pe litoral dă piept în etapa a 12-a cu una din codaşele primei ligi, Jiul Petroşani. Partida, programată în această seară, pe Stadionul “Farul“, de la ora 19.30, nu ar trebui să le ridice probleme “rechinilor“. Adversarii se află în criză şi au rămas fără antrenor după ce Florin Marin a fost demis, dar nici situaţia în curtea constănţenilor nu este roz. Anunţata numire a antrenorului principal a fost amînată, iar oficialii clubului i-au dat mînă liberă directorului tehnic Ion Marin să rezolve cît mai rapid problema. Totodată, “Săpăligă“ va decide numele jucătorilor care vor fi achiziţionaţi în această iarnă, conducătorii Farului considerînd că mai mulţi componenţi ai actualului lot nu au valoare de cupele europene. Mai mult, dacă nu se va îndeplini obiectivul în acest sezon, în vara anului viitor vor fi schimbări radicale. Pînă atunci, la sfîrşitul acestei luni vor sosi în probe trei jucători congolezi, toţi internaţionali, un atacant de 18 ani din liga a treia franceză, un mijlocaş în vîrstă de 20 de ani şi un fundaş central care evoluează în Gabon. În aceste condiţii, orice joc a devenit capital pentru Guriţă şi compania. “Cu încă trei puncte ne apropiem de obiectivul fixat de conducere şi cred că ne stă la îndemînă să cîştigăm în faţa Jiului, mai ales că echipa noastră se află pe un drum ascendent“, a declarat secundul Lucian Marinof.

Formaţiile probabile - FC Farul (director tehnic Ion Marin): Vlas - Băcilă, Gheară, Şchiopu, Maxim - Disney, Fl. Lungu, Senin - I. Apostol, Guriţă - L. Mihai; Jiul (antrenor Marin Tudorache): Hotoboc - Borza, Kalai, Mihart, Lungan - M. Voicu, Drăghici, M. Gheorghe, C.Petre - Paleacu, Dulcea. Arbitri: Marius Avram - Adrian Vidan şi Nicolae Marodin (toţi din Bucureşti).

Programul etapei a 12-a

Astăzi, de la ora 15.00, în primul joc al etapei, se vor întîlni Unirea Urziceni şi FC Vaslui. Mîine se vor disputa patru partide, iar duminică vor avea loc ultimele trei meciuri ale rundei.

Programul etapei - vineri, 20 octombrie, ora 15.00: Unirea Urziceni - FC Vaslui (Telesport); ora 19.30: FC FARUL CONSTANŢA - JIUL PETROŞANI (Telesport); sîmbătă, 21 octombrie, ora 14.00: CFR Cluj - FC Argeş (TVR 2); ora 15.00: Pandurii Tg. Jiu - Poli Timişoara (Telesport); Gloria Bistriţa - Dinamo (Naţional TV); ora 20.45: FC Naţional - U. Craiova (Antena 1); duminică, 22 octombrie, ora 14.00: Poli Iaşi - Rapid (Naţional TV); ora 15.00: Oţelul Galaţi - Steaua (TVR 1); ora 20.00: Ceahlăul Piatra Neamţ - UTA (Telesport).

1. Dinamo 11 11 0 0 24- 7 33 (+15)

2. Steaua 11 7 3 1 21- 7 24 (+6)

3. Oţelul Galaţi 11 7 0 4 18-14 21 (+6)

4. CFR Cluj 11 6 2 3 25-15 20 (+5)

5. Rapid 11 5 4 2 16-10 19 (+1)

6. Poli Iaşi 11 5 4 2 15-11 19 (+4)

7. Poli Timişoara 11 5 4 2 11- 7 19 (+1)

8. Gloria Bistriţa 11 5 1 5 14-11 16 (+1)

9. UTA 11 5 1 5 11-12 16 (-2)

10. FC FARUL 11 4 2 5 14-14 14 (-1)

11. Pandurii Tg. Jiu 11 4 1 6 9-13 13 (-2)

12. Ceahlăul 11 4 1 6 8-13 13 (-2)

13. Unirea Urziceni 11 4 0 7 9-13 12 (-3)

14. U. Craiova 11 3 3 5 12-24 12 (-6)

15. FC Naţional 11 2 3 6 9-15 9 (-6)

16. FC Vaslui 11 2 3 6 12-22 9 (-9)

17. Jiul Petroşani 11 1 4 6 5-12 7 (-11)

18. FC Argeş 11 1 0 10 6-19 3 (-15)



12