Născut la Arad, în cea de-a 21-a zi a lunii februarie, în anul 1950, Ovidiu Dunăreanu este „revendicat”, cu îndreptăţire, de spaţiul dintre Dunăre şi Mare. Dacă naşterea sa în oraşul de pe malul Mureşului rămâne doar „o întâmplare”, Ostrovul în care a locuit de la doi ani, în casa ridicată de strămoşii mamei sale, încă din anul 1850, reprezintă pentru prozatorul şi publicistul constănţean tărâmul magic din care îşi trage seva creatoare. De altfel, scriitorul este convins că „trebuie să mergi la Ostrov, dacă vrei să vezi chipul lui Dumnezeu”. Atât de mult i se potriveşte acest spaţiu încât pseudonimul său, Dunăreanu - naşi literari i-au fost Ştefan Bănulescu şi Sânziana Pop -, s-a impus cu legitimitatea unui nume, detronând, cel puţin în spaţiul cultural tomitan şi naţional, numele din buletin, Petcu.

„RESPIRĂRI” Despre ataşamentul lui Ovidiu Dunăreanu pentru spaţiul în care şi-a petrecut copilăria, adolescenţa, tinereţea şi viaţa de adult, cei interesaţi vor afla mai multe citind cel mai recent volum care-i poartă semnătura, „Oglinzile memoriei”. Cartea, o continuare firească a volumului de memorialistică „Vitralii”, apărută zilele acestea, în condiţii grafice deosebite, la Editura Ex Ponto, surprinde devenirea unei conştiinţe.

În prima parte a volumului, „Respirări”, cititorii vor descoperi editoriale publicate de Ovidiu Dunăreanu în paginile revistei „Ex Ponto”, căreia îi conduce destinele din 2003, dar şi alte câteva eseuri de suflet. Cea de-a doua parte îl relevă cititorilor pe scriitorul, dar şi pe omul Ovidiu Dunăreanu, aşa cum transpare el în „Interviuri acordate”, publicate în presa locală sau naţională.

„PAGINI DINTR-UN JURNAL ŢINUT PE SĂRITE” Cea de-a treia şi ultima parte a cărţii „Oglinzile memoriei” propune celui interesat de universul cultural dobrogean „Pagini dintr-un jurnal ţinut pe sărite (1973-2012)”, din care transpar zbuciumul creatorului, dar şi al omului de cultură prins în angrenajul unei vieţi cotidiene deloc roz. Dimpotrivă. „Este jurnalul devenirii unei conştiinţe şi a unui om care scrie”, după cum a spus autorul lui.

EXIGENŢĂ „Paşnic şi discret în fiecare zi, dornic mereu să se refugieze în bibliotecă sau în natură, Ovidiu Dunăreanu este, în publicistică, un om de atitudine care incriminează sever deculturalizarea societăţii de astăzi”, susţine criticul literar Alex. Ştefănescu, într-un articol apărut în 2007, care ţine loc de prefaţă. Într-adevăr, scriitorul îi înfierează în cuvinte dure pe cei nevrednici, numindu-i: ipochimeni, ciraci, fanfaroni, „slujnicari de şcoală nouă”, veleitari. Asprimea sa vine dintr-o exigenţă interioară, dintr-un puternic crez lăuntric. De altfel, „Jurnalul pe sărite” se deschide cu o cugetare a lui Tudor Arghezi: „Crezul meu de căpetenie este exigenţa aspră pe care mi-o aplic mie însumi cu cruzime şi, vreau să fiu iertat, mi-aş permite să o cer tuturor”.

Volumul „Oglinzile memoriei” va fi lansat pe 9 martie, la Târgul de Carte „Librex” de la Iaşi. Coperta cărţii este realizată de artistul plastic Constantin Grigoruţă.