Ovidius, între mit şi exil

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ovidius, între mit şi exil

Cultură 05 Septembrie 2009 / 00:00 763 accesări

Universitatea constănţeană care poartă numele poetului exilat la Tomis, Ovidius, împreună cu Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, (MINAC) marchează printr-o sesiune omagială 2000 de ani de la sosirea poetului latin, în exil, pe meleagurile tomitane. Manifestarea intitulată „Ovidius, mit şi exil (literar)” are caracter internaţional şi se va desfăşura în perioada 10-12 septembrie. Evenimentul, organizat de Catedra de Engleză a Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii „Ovidius” şi Muzeul de Istorie constănţean, aduce la malul mării peste 80 de reprezentanţi ai centrelor universitare din ţară şi din străinătate. Potrivit directorului MINAC, Gabriel Custurea, la eveniment participă, la invitaţia instituţiei de cultură, 17 specialişti români şi străini. Deschiderea oficială va avea loc pe data de 10 septembrie, în amfiteatrul 101 al Campusului Universităţii „Ovidius”.

Printre cei care vor susţine lucrări în cadrul conferinţei se află Stephen Prickett, profesor emerit la Universitatea din Glasgow (Marea Britanie) şi visiting profesor la Universitatea din Kent, directorul Centrului de Cercetare „D.H. Lawrence” de la Universitatea Nottingham (Marea Britanie), Sean Matthews, precum şi Irina Grigorescu Pană, profesor la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine din cadrul Universităţii din Bucureşti. În cadrul manifestării va avea loc, luni, de la ora 17.00, lansarea volumului „Interferenţe ovidiene”, îngrijit de cercetătoarea Livia Buzoianu. Lucrarea apărută sub egida Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, la editura „Ex Ponto“, reuneşte, în cele aproape 300 de pagini, o serie de studii care tratează opera lui Ovidius şi destinul său istoric şi este structurată pe mai multe secţiuni: „Exilul şi Poezia Exilului”, „Varia Poetica”, „Historica”, „Ecouri ovidiene”, „Traduceri“ şi „Ovidiana Musa”.

Poetul Ovidius, unul dintre cei mai răsfăţaţi poeţi ai Romei, a fost relegat de împăratul Octavian Augustus la Tomis, veche cetate milesiană pe ţărmul Pontului Euxin, în toamna anului 8 d. Hr.. Cauzele exilului, mărturisite de poet, au fost două: „carmen et error“ poezia şi o greşeală. De la exilul lui Ovidius la Tomis se împlinesc, în acest an, două milenii. Departe de locurile dragi şi de prieteni, poetul Ovidius, care a scris, la Tomis, „Tristele“ şi „Ponticele“, a trecut în nemurire în anul 17, fără să fi obţinut iertarea împăratului Augustus sau a urmaşului său, Tiberiu.

Taguri articol


12