Pagubele produse de actele neconstituţionale, imputate iniţiatorilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Propunere

Pagubele produse de actele neconstituţionale, imputate iniţiatorilor

Politică 17 Aprilie 2010 / 00:00 446 accesări

Deputatul Horea Uioreanu va propune Biroului Politic Central al PNL elaborarea unui proiect de lege prin care guvernanţilor care au semnat ordonanţe ilegale să le poată fi imputate despăgubirile pe care statul va trebui să le plătească funcţionarilor care şi-au recâştigat funcţiile în instanţă. „Multe dintre schimbările în serviciile deconcentrate s-au făcut forţat, altele prin intimidări, iar funcţionarii nemulţumiţi au ajuns în instanţă şi vor produce pagube statului român. Ei vor da în judecată statul şi vor cere despăgubiri şi plata retroactivă a salariilor”, a declarat Uioreanu. El consideră că aceasta va trebui să devină o regulă, “pentru că bugetul statului nu este la îndemâna oricărui nepriceput care nu este în stare să scoată o lege, chiar dacă are o diplomă de jurist”. Reacţia liberalilor vine după ce Curtea Constituţională a decis miercuri că şi modificările aduse Legii 188/1999 sunt neconstituţionale. În aceste condiţii, Guvernul condus de Boc a ajus la al treilea act normativ, emis pe aceeaşi temă, declarat neconstituţional - o premieră pentru România. Mai grav este că nici Guvernul şi nici parlamentarii PDL nu par a fi deranjaţi de acest lucru, din moment ce pregătesc în linişte elaborarea unui document similar, probabil la fel de neconstituţional. Un alt deputat liberal a reacţionat la indiferenţa Guvernului faţă de ilegaliştii care ocupă în prezent funcţiile din deconcentrate. Deputatul PNL Alina Gorghiu a declarat că liberalii cer Guvernului să-şi demită toţi şefii de deconcentrate în momentul publicării motivaţiei deciziei CC pe Legea 188. “În condiţiile în care Guvernul Boc nu va face acest lucru ca urmare şi ca o consecinţă imediată a publicării deciziei CC, vom acţiona răspunderea penală a tuturor celor care se vor afla pe posturi la acel moment”, a afirmat Alina Gorghiu. Ea a menţionat că liberalii mai cer premierului un raport detaliat al cheltuielilor publice pentru menţinerea ilegală a şefilor de deconcentrate în funcţii. “Din păcate, la ora actuală nu avem o statistică şi nu ştim câte mii de directori puşi abuziv de către PDL se mai află în posturi. Această statitstică ne poate fi furnizată de către premierul Emil Boc, de Corpul de control al premierului şi am încredere că se va autosesiza CC şi va face demersuri pentru analiza acestor costuri din bani publici nejustificate”, a adăugat Gorghiu.



12