Parc cu aparatură fitness, la Năvodari

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Parc cu aparatură fitness, la Năvodari

Administrație 10 Octombrie 2014 / 00:00 1636 accesări

Un parc de aproape cinci hectare, cu spații de joacă, aparate fitness, piste de bicicliști, alei luminate și spații de recreere, au la dispoziție, de ieri, în Năvodari, copiii, părinții, tinerii și bătrânii deopotrivă. Proiectul de amenajare a parcului a fost depus în 2009 la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, pentru a fi realizat cu fonduri europene, însă, de atunci, administrația locală a întâmpinat mai multe dificultăți în implementare. În primul rând, potrivit viceprimarului Florin Chelaru, proiectul a fost amânat pentru simplul fapt că Primăria Năvodariului este condusă de un social democrat. După semnare, în 2012, au apărut alte probleme. A fost nevoie de schimbarea conductelor de apă ce subtraversau parcul, lucrări care au întârziat, de asemenea, finalizarea amenajării lui. „Chiar dacă au fost probleme, acum avem cel mai modern parc din Năvodari. Copiii și adulții au la dispoziție aproape cinci ha în care se pot juca, plimba și distra, pentru că avem cele mai moderne spații de joacă, numeroase aparate fitness, piste de bicicliști și chiar o platformă tablă de șah“, a declarat Chelaru. Viceprimarul a explicat că administrația locală va continua să implementeze astfel de proiecte pe bani europeni și că în perioada 2014 - 2020 vor fi modernizate parcul din centrul localității și cel în care sunt amplasate grătarele. „Orașul are nevoie de cât mai multe parcuri și locuri de distracție ca să scoatem copii de la calculator și să-i aducem în aer liber, pentru că asta înseamnă sănătate“, a mai spus Chelaru.

EXEMPLU Inaugurarea parcului a avut loc în prezența a sute de copii și a unor parlamentari și reprezentanți ai Consiliului Județean Constanța (CJC). „Nu găsești peste tot astfel de proiecte. E un lucru care trebuie apreciat și pe care l-am dat exemplu și altor edili“, a declarat senatorul PSD Nicolae Moga. La rândul său, vicepreședintele CJC Cristian Darie le-a spus celor prezenți că instituția pe care o reprezintă va continua să susțină administrația locală din Năvodari, acordând sprijin în derularea cât mai multor proiecte. „Acest oraș se va dezvolta în perioada următoare cu proiectul care va lega Năvodariul de Constanța printr-o șosea mai lată și un altul care vizează extinderea drumului între Năvodari și Ovidiu. Turismul ar trebui să fie o altă preocupare a Primăriei Năvodari pe care o vom susține“, a mai spus Darie.



12