Patricia Ţig, în ultimul tur al calificărilor în turneul din Luxemburg

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Patricia Ţig, în ultimul tur al calificărilor în turneul din Luxemburg

16 Octombrie 2016 / 20:53 379 accesări

Jucătoarea de tenis Patricia Ţig a învins-o pe Michaela Honcova (Slovacia, 341 WTA) cu scorul de 6-3, 6-0, duminică, şi a acces în ultimul tur al calificărilor pentru tabloul principal de simplu al turneului WTA de la Luxemburg, disputat pe hard şi dotat cu premii totale de 250.000 de dolari.

Aflată pe locul 116 WTA, Țig s-a impus într-o oră și patru de minute cu Honcova, ocupanta locului 341 în clasamentul mondial. Începutul meciului a fost foarte echilibrat, iar momentul decisiv al primului set a fost în game-ul şapte, când sportiva din România s-a impus pe serviciul advers, avantaj conservat până la finalul manşei, adjudecate cu 6-3.

Al doilea set a fost fără istoric, Patricia Ţig nu i-a lăsat nicio şansă adversarei şi s-a impus cu 6-0.

Patricia Ţig, în vârstă de 22 de ani o va întâlni, luni, nu înainte de 14:00, pe Karina Witthoeft (Germania, poziţia 86 WTA).

Pe tabloul principal se află deja două românce, Monica Niculescu (50 WTA), care va evolua în primul tur împotriva lui Kirsten Flipkens (Belgia, 59 WTA) şi Sorana Cîrstea (83 WTA), care va întâlni o adversară venită din calificări.



12