Patru constănţeni la CB de atletism

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Patru constănţeni la CB de atletism

Sport 18 Februarie 2012 / 00:00 516 accesări

Sâmbătă, la Istanbul (Turcia), vor avea loc Campionatele Balcanice de atletism în sală, competiţie la care vor lua startul patru sportivi constănţeni. Astfel, Cristina Bujin (antrenor Lenuţa Dragomir) se numără printre favoritele în proba de triplusalt, sportiva în vârstă de 24 de ani fiind deja calificată la Campionatele Mondiale, programate tot la Istanbul, în perioada 9-11 martie, dar şi la Jocurile Olimpice de la Londra. Speranţe la o medalie are şi Andreea Ogrăzeanu (antrenor Cristina Manea), campioana europeană de tineret de la 100 m, care va participa în proba de 60 m. Alţi doi atleţi constănţeni, multiplul campion naţional Cornel Bănănău (antrenor Marian Ciser) la 60 m garduri şi Iulian Geambazu (antrenor Cătălin Ganera), care face parte din ştafeta României de 4x400 m, speră să contribuie la palmaresul delegaţiei tricolore. Totodată, Iulian Geambazu va participa în afara concursului la proba de 400 m.



12