PDL va iniţia o moţiune simplă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Culmea tupeului

PDL va iniţia o moţiune simplă

Politică 25 Februarie 2014 / 00:00 492 accesări

Opoziţia poate însemna ceva în Parlamentul României când PNL va părăsi barca guvernării. Până atunci, PDL se bate cu morile de vânt, pentru că orice moţiune, simplă sau de cenzură, nu are şanse. După ce, săptămâna trecută, PDL a depus moţiunea simplă privind deszăpezirea, uitând incompetenţa Guvernului Boc din 2011, când nu a fost în stare să facă nici măcar 20% din ceea ce s-a făcut în urmă cu o lună, acum pedeliştii pregătesc o nouă moţiune simplă, dar pe tema energiei. Anunţul a fost făcut de preşedintele PDL, Vasile Blaga, cel care reclamă corupţia din sistemul energetic. Hilar, nu? Tocmai PDL s-a găsit să reclame corupţia din sistemul energetic, acelaşi PDL care a dat naştere „băieţilor deştepţi“ din energie. Să fi uitat Blaga de colegul Adriean Videanu, fost ministru al Economiei, în mandatul căruia acei „băieţi deştepţi“ au prosperat pe spatele românilor? Cu siguranţă, din moment ce propune o astfel de moţiune. Sau poate că gradul de nesimţire este atât de mare la PDL încât nu se mai ţine cont de toate aceste amănunte.



12