Pe ruta Bucureşti - Constanţa, trenurile vor circula cu 160 km/h

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Pe ruta Bucureşti - Constanţa, trenurile vor circula cu 160 km/h

Justiție 07 Noiembrie 2006 / 00:00 1127 accesări

Reabilitarea structurii feroviare pe tronsonul Bucureşti - Constanţa a fost realizată în proporţie de 20 la sută, iar lucrările se vor finaliza la sfîrşitul anului 2008, susţine conducerea CFR. După realizarea reabilitării, trenurile de călători vor putea circula cu o viteză medie de 160 de kilometri pe oră, iar cele de marfă cu 120 de kilometri pe oră. În plus, infrastructura va permite suplimentarea capacităţii de transport pentru trenurile de marfă. Refacerea tronsoanelor Bucureşti Nord - Băneasa, cu o lungime de 4 km, şi Feteşti - Constanţa - 77 km, amplasate pe linia Bucureşti - Constanţa, cu o lungime totală de 224 km, beneficiază de o finanţare în valoare de 142,5 milioane euro, asigurată de Guvernul Japoniei, printr-un împrumut contractat de la Banca Japoneză de Cooperare Internaţională. Reprezentanţii ambasadei Japoniei şi ai Ministerului Transporturilor s-au aflat, ieri, pe tronsonul feroviar Bucureşti - Constanţa, pentru a analiza stadiul lucrărilor. Modernizarea celorlalte secţiuni ale liniei Bucureşti-Constanţa, respectiv Bucureşti Băneasa - Feteşti, iniţiate în luna aprilie, sînt finanţate de Uniunea Europeană, prin fonduri ISPA, şi Guvern. Proiectul vizează reconstrucţia şinelor şi a podurilor, precum şi lucrări civile în staţii, la sistemele de semnalizare şi telecomunicaţii, la linia de contact şi la instalaţia de alimentare cu energie electrică. Contractorii lucrărilor sînt companiile Takenaka şi Taisei (Japonia), Leonhard Weiss, Heitkamp, Wiebe, Balfour Beatty Rail, Alcatel (Germania) şi Swietelsky (Austria).



12