Penitenciarele ar putea fi construite în parteneriat public - privat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Penitenciarele ar putea fi construite în parteneriat public - privat

Politică 16 Martie 2009 / 00:00 494 accesări

Penitenciarele pot fi construite şi prin parteneriat public - privat, nu doar din fonduri publice. Prevederea este inclusă într-un proiect de lege înaintat Parlamentului şi ar urma să fie aplicată la intrarea în vigoare a codului penal şi a codului de procedură penală. Aşa cum se întîmplă şi acum, penitenciarele se vor înfiinţa prin hotărîre guvernamentală şi se vor afla în subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. În expunerea de motive a Executivului se precizează că “în acest fel se va încerca încurajarea investiţiilor, atragerea de fonduri şi în acest domeniu în care, de cele mai multe ori, doar statul suportă costurile”. O altă prevedere a proiectului interzice folosirea lanţurilor şi a cămăşilor de forţă în locurile de detenţie, în vreme ce folosirea cătuşelor este permisă doar “în situaţii excepţionale”. De asemenea, portul armelor de foc este permis numai persoanelor care asigură protecţia externă a penitenciarelor şi interzis celor care intră în contact direct cu deţinuţii, cu excepţia cazurilor în care gardienii încearcă să oprească o tentativă de evadare. În ceea ce priveşte hrana asigurată în penitenciare, proiectul de lege prevede faptul că alimentaţia persoanelor condamnate este făcută “cu respectarea convingerilor religioase asumate de către persoana privată de libertate printr-o declaraţie pe propria răspundere”. Preţurile produselor comercializate în incinta penitenciarelor vor fi controlate de autorităţilor competente, limita maximă a acestora neputînd-o depăşi pe cea a preţurilor practicate în localitatea în care se află penitenciarul. În plus, se stabileşte în ce condiţii se desfăşoară munca neremunerată în interesul comunităţii, introdusă de noile prevederi penale ca modalitate de înlocuire a amenzii. Astfel, munca neremunerată în folosul comunităţii se execută într-un interval de cel mult 180 de zile. Programul zilnic de muncă, în zilele lucrătoare, nu poate depăşi trei ore, în cazul condamnaţilor care desfăşoară o activitate remunerată sau urmează cursuri, şi opt ore pe zi, în cazul celorlalţi.

Taguri articol


12