Pensionarea cadrelor didactice

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Casa de Pensii Constanța

Pensionarea cadrelor didactice

Social 31 August 2020 / 16:22 1188 accesări

Personalul didactic de predare, conducere, îndrumare și control se pensionează la limită de varstă la data încheierii anului şcolar în care este îndeplinită vârsta standard de pensionare sau, dupa caz, în situația pensiei anticipate și anticipate parțiale, la data încheierii anului şcolar în care este îndeplinită varsta standard redusă cu cel mult 5 ani, anunțăreprezentanții Casei de Pensii Constanța, într-un comunicat de presă.

Astfel, cadrele didactice care au îndeplinit condiţiile de pensionare în cursul anului școlar 2019–2020 pot depune dosarele de pensionare după încheierea anului școlar, adică începând cu data de 01.09.2020.

Reamintim pe această cale că operațiunea de înregistrare a cererilor de deschidere a drepturilor de pensie (dosare noi) se poate realiza și telefonic conform următoarei proceduri:
Cei care îndeplinesc condițiile de înscriere la unul dintre tipurile de pensie prevăzute de lege (limită de vârstă, anticipată, anticipată parțială, invaliditate sau de urmaș) apelează unul dintre cele două numere de telefon de mai jos:

– 0241/484.434 – telefon direct
– 0241/484.433/tasta 5/tasta 1
Prin telefon funcționarii Casei Județene de Pensii Constanța vor solicita datele necesare înregistrării cererii în aplicația informatică.
Beneficiarii sunt rugați să pună la dispoziția funcționarilor datele solicitate, apelul telefonic reprezentând totodată acordul cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal în scopul înregistrării și soluționării cererilor.

Tot prin telefon va fi comunicat numărul de înregistrare al dosarului iar solicitanții vor fi îndrumați cu privire la pașii de urmat în continuare.Nu în ultimul rând, cererile de înscriere la pensie pot fi înregistrate si pe Portalul Casei Naționale de Pensii Publice.



Ştiri recomandate

12