Peste 4.000 de brazi confiscați de autorități!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Peste 4.000 de brazi confiscați de autorități!

Eveniment 14 Decembrie 2015 / 18:01 584 accesări

Controalele de sezon organizate de polițiști, la nivel național, continuă în forță! Oamenii legii au efectuat, în perioada 2-10 decembrie, 1.489 de verificări pentru prevenirea tăierilor ilegale de arbori și pomi de Crăciun. Pentru neregulile constatate, aceștia au dat 3.179 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproape 1.522.823 de lei, și au constatat 297 de infracțiuni. "De asemenea, polițiștii au ridicat, în vederea confiscării, 4.044 de pomi de Crăciun, în valoare de 202.915 lei, 8.857 de kilograme de cetină de brad, în valoare de 5.850 de lei, 4.984 de coronițe de brad și 4.760 de metri cubi de material lemnos, în valoare de 462.440 de lei", se arată într-un comunicat de presă remis de Poliția Română.

Printre acțiunile de sezon se numără și cea organizată de ofițerii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, alături de reprezentanții Gărzii Forestiere, care au controlat punctul de lucru al unei societăți comerciale din comuna Agigea. Oamenii legii au descoperit astfel 574 de brazi pentru care firma nu avea aviz de însoțire. Marfa a fost confiscată de anchetatori. În plus, autoritățile l-au amendat pe administrator cu suma de 10.000 de lei.

Taguri articol


12