Peste jumătate din biletele la Tudor Gheorghe, vândute

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Peste jumătate din biletele la Tudor Gheorghe, vândute

Cultură 15 Februarie 2013 / 00:00 474 accesări

Unul dintre cei mai apreciaţi şi îndrăgiţi oameni de cultură, care iese în evidenţă prin calitatea spectacolelor sale şi prin modul în care ridiculizează defectele societăţii în care trăim, maestrul Tudor Gheorghe, se bucură de mare succes şi la Constanţa. Dovada o constituie cele peste 300 de bilete care s-au vândut deja pentru spectacolul pe care trubadurul contemporan îl va susţine la Casa de Cultură a Sindicatelor (CCS), pe 5 martie, de la ora 19.00.

Spectacolul, intitulat „Ce-am avut şi ce-am pierdut”, este închinat poetului şi dramaturgului Marin Sorescu. Tudor Gheorghe va fi acompaniat de taraful alcătuit din: Virgil Iordache - vioară, Floricel Gheorghe - ţambal, Liviu Preda - braci şi Ionel Feraru - contrabas.

Cei care doresc să-şi asigure un loc în sala de spectacole, la întâlnirea cu Tudor Gheorghe şi cu poezia lui Sorescu, trebuie să se grăbească. Nu de puţine ori, tichetele pentru concertele trubadurului oltean s-au dat „ca pâinea caldă”, epuizându-se chiar şi cu două săptămâni înainte de eveniment. Biletele pot fi procurate de la CCS, la preţul de 75 de lei.

Taguri articol


12