Pieton lovit de mașină

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Pieton lovit de mașină

Eveniment 20 Decembrie 2014 / 00:00 1315 accesări

Un bărbat de 47 de ani, din Lumina, a ajuns vineri pe patul de spital, după ce a fost victima unui accident rutier petrecut pe bulevardul Aurel Vlaicu, în jurul orei 13.00. Potrivit anchetatorilor, un bărbat de 52 de ani se deplasa cu un autoturism marca Opel, dinspre strada Cumpenei către Șoseaua Mangaliei. La un moment dat, acesta a acroșat un pieton care traversa șoseaua pe trecere. În urma impactului, victima, de 47 de ani, a suferit leziuni ușoare. Șoferul a fost testat cu aparatul Drager, polițiștii stabilind că acesta nu a consumat alcool înainte de a se urca la volan. Rănitul a fost transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța. Conducătorul auto s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.



12