Pink - Femeia Anului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Pink - Femeia Anului

Monden 18 Septembrie 2013 / 00:00 380 accesări

Cântăreaţa americană Pink a fost desemnată Femeia Anului 2013, după ce a reuşit să ajungă în acest an pentru prima oară pe primul loc în topul Billboard al albumelor. Pink, în vârstă de 34 de ani, care a apărut pe scena muzicală în 2000, prezentându-se ca o „artistă antidot pentru tiparul „fata din vecini“” adoptat de tinerele cântăreţe Britney Spears şi Christina Aguilera, şi-a lansat cel de-al şaselea album din carieră, intitulat „The Truth About Love”, în septembrie 2012. Artista americană, al cărei nume real este Alecia Moore, a avut mare succes în anul care a trecut, cu piese precum „Blow Me (One Last Kiss)”, „Try” şi „Just Give Me a Reason”, un duet cu Nate Ruess, membru al trupei rock Fun, care a ajuns pe primul loc în topul american al single-urilor Billboard Hot 100. „A fost un an incredibil şi sunt foarte recunoscătoare posturilor de radio care m-au sprijinit, dar şi fanilor şi prietenilor şi tuturor acelor oameni incredibil de talentaţi cu care am avut norocul să lucrez la acest album”, a declarat artista americană, care a primit vestea la premiera comediei „Thanks for Sharing”, în care a jucat alături de Gwyneth Paltrow, Mark Ruffalo şi Tim Robbins.

Potrivit revistei „Billboard”, Pink a vândut în cariera ei peste 40 de milioane de albume pe plan mondial şi peste 20 de milioane de single-uri în format digital. „Atunci când cifrele de la jumătatea anului 2013 ne-au parvenit, am constatat că Pink avea atât albumul, cât şi cântecul cu cele mai mari vânzări pentru o femeie în ultimul an şi un turneu mondial de mare succes, deja sold-out”, a declarat Bill Werde, directorul editorial al revistei. Pink va primi trofeul la viitoarea gală „Billboard“, ce va avea loc în decembrie, la New York. În 2012, cântăreaţa Katy Perry a primit acest premiu, care a mai fost acordat în anii trecuţi unor artiste cunoscute, precum Beyonce şi Taylor Swift.



12