Plafonul farmaciilor pentru luna ianuarie nu a fost încă stabilit

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Plafonul farmaciilor pentru luna ianuarie nu a fost încă stabilit

Social 29 Decembrie 2006 / 00:00 594 accesări

Chiar dacă este perioada sărbătorilor, bolnavii trebuie să urmeze tratamentul prescris de medici pentru a putea supravieţui. Astfel, pacienţii au încercat încă din primele zile ale lunii să îşi procure medicaţia necesară şi s-au dus la farmacii pentru a fi siguri că în pragul sărbătorilor nu vor fi nevoiţi să alerge dintr-o parte în cealaltă a oraşului. Din această cauză, în Constanţa mai eliberează medicamente gratuite şi compensate doar 18 farmacii. Plafonul alocat lunii ianuarie nu a fost stabilit încă. „Nu ştim ce sumă vom aloca pentru luna ianuarie. Aşteptăm să fie aprobată fila de buget pentru anul viitor. Sperăm ca acest lucru să se întîmple în cîteva zile”, a declarat directorul adjunct al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, dr. Mihaela Vrînceanu. În urmă cu o săptămînă, Colegiul Farmaciştilor din România (CFR) anunţa că este posibil ca şi în 2007 cozile să revină în faţa farmaciilor, deoarece plafonul alocat unităţilor farmaceutice este insuficient. Reprezentanţii CFR susţin că fondurile alocate fiecărei farmacii ar trebui să fie acordate în funcţie de adresabilitate. Farmaciştii sînt de părere că plafonul care revine unei farmacii care se bucură de mulţi clienţi trebuie să fie mai mare decît al uneia cu adresabilitate mică, astfel încît, la fiecare unitate sanitară ar exista mdicamentele necesare indiferent de perioada din lună.



Ştiri recomandate

12