Plan vast pentru dezvoltarea economiei palestiniene

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Plan vast pentru dezvoltarea economiei palestiniene

Externe 28 Mai 2013 / 00:00 353 accesări

Secretarul de Stat american, John Kerry, a anunţat, duminică, un plan în valoare de patru miliarde de dolari americani pentru relansarea economiei palestiniene, în timp ce preşedintele israelian, Shimon Peres, a îndemnat să nu se piardă timpul pentru reluarea procesului de pace. Kerry a făcut anunţul la sfârşitul reuniunii Forumului Economic Mondial, care a avut loc în oraşul iordanian Al-Shunah, situat la Marea Moartă. Kerry l-a însărcinat pe emisarul Cvartetului (Rusia, SUA, UE, ONU) pentru Orientul Mijlociu, Tony Blair, să elaboreze un plan economic pentru dezvoltarea turismului şi atragerea investiţiilor private în Cisiordania, astfel încât să ofere o speranţă teritoriului palestinian. Kerry a declarat la Addis Abeba, înainte să sosească în Iordania, că ”extremismul, violenţa extremistă radicală umplu un gol creat de absenţa guvernării”. Kerry a afirmat că dezvoltarea domeniului imobiliar ar putea produce peste 100.000 de locuri de muncă în următorii trei ani, îndemnând sectoarele privat şi public să coopereze.

În paralel, aproximativ 200 de membri ai elitei palestiniene şi israeliene le-au cerut guvernelor lor să avanseze către o soluţie a două state, au dezvăluit, la Forumul Economic Mondial, liderii acestei iniţiative. Totodată, ei au promis să-şi folosească influenţa pentru a convinge cele două părţi să reia negocierile, suspendate de la sfârşitul anului 2010. Duminică, preşedintele israelian, Shimon Peres, a apreciat că ”există o reală posibilitate de pace între israelieni şi palestinieni. Soluţia ar fi două state trăind în pace şi demnitate”. Sâmbătă, preşedintele palestinian, Mahmoud Abbas, a declarat în cadrul aceluiaşi forum că pacea este încă posibilă, cerând sfârşitul ocupării pământurilor palestiniene, evacuarea coloniilor şi eliberarea prizonierilor palestinieni.

Taguri articol


12