PNL acuză presiuni pentru Legea amnistiei şi graţierii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Pentru a fi trecută

PNL acuză presiuni pentru Legea amnistiei şi graţierii

Politică 09 Ianuarie 2014 / 00:00 810 accesări

Legea amnistiei şi graţierii a iscat largi dezbateri. Luna trecută, proiectul acestei legi a fost dezbătut de plenul Camerei Deputaţilor, dar a ajuns din nou la Comisia juridică, după ce a fost aspru criticat atât de şeful statului, cât şi de ambasadele străine. Proiectul are termen de raport 1 februarie. Deputatul liberal Ludovic Orban spune acum că există o presiune sistematică asupra PNL pentru un acord privind trecerea proiectului privind amnistia, în timp ce prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu spune că s-ar purta în aceste zile chiar şi negocieri secrete. Avocatul lui Adrian Năstase a arătat că aşteaptă hotărârea Parlamentului privind soarta proiectului: „Sunt multe discuţii în Parlament, pentru că la 1 februarie, din câte îmi amintesc, se va pune din nou în discuţie Legea amnistiei şi a graţierii”. Proiectul prevede graţierea pedepselor cu închisoare de până la şase ani, inclusiv a faptelor de corupţie. George Scutaru, liderul deputaţilor PNL, anunţa, după sesiunea de vot final în Camera Deputaţilor din decembrie, că şi în luna februarie liberalii vor vota împotriva acestui proiect de lege.



12