PNL: Primul semnal politic major de distrugere a Alianţei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

PNL: Primul semnal politic major de distrugere a Alianţei

Politică 30 Ianuarie 2007 / 00:00 569 accesări

După ce democraţii au anunţat că vor candida pe liste proprii la alegerile pentru PE, liberalii au reacţionat imediat, apreciind că, prin această decizie, PD trădează şi dezamăgeşte electoratul Alianţei şi face încă un pas spre distrugerea acesteia. "Această decizie este în contradicţie cu spiritul Alianţei şi reprezintă primul semnal politic major ce confirmă faptul că PD nu mai doreşte continuarea Alianţei DA", se arată într-un comunicat remis presei, după şedinţa Biroului Politic Central al partidului, desfăşurată la Sinaia. Liberalii consideră că decizia democraţilor este "cu atît mai nejustificată cu cît Alianţa a reuşit să-şi respecte, pînă acum, promisiunile făcute românilor şi să aducă România în UE la 1 ianuarie 2007". PNL se declară pregătit să candideze pe cont propriu şi este convins că rezultatele ultimilor doi ani de guvernare liberală, "seriozitatea şi responsabilitatea de care a dat dovadă PNL vor fi argumente decisive pentru întregul electorat al Alianţei DA, electorat pe care PD l-a trădat". “Susţinerea pe care PD a acordat-o constant consilierului prezidenţial Theodor Stolojan m-a făcut să înţeleg că de multă vreme se urmăreşte să se sape la temelia Alianţei şi, din păcate, rolul de tîrnăcop şi l-a asumat PD”, a declarat preşedintele PNL, premierul Călin Popescu Tăriceanu. El a afirmat că se aştepta la o astfel de decizie, “cu toate că am sperat că PD va ţine cont de interesele alegătorilor Alianţei şi nu de jocurile făcute de anumite persoane”. El s-a arătat surprins de “naivitatea” PD de a se crede deja cîştigător al alegerilor, bazîndu-se pe sondajele de opinie. În opinia lui Tăriceanu, decizia PD “va amplifica tensiunile existente. Vreau să-i avertizez pe cei de la PD că, dacă vor accepta să facă o ţintă în timpul campaniei din PNL, atunci vom riposta, deşi nu ne dorim”. Vicepreşedintele PNL Dan Radu Ruşanu consideră că decizia democraţilor reprezintă "începutul sfîrşitului Alianţei DA", deoarece în viitoarea campanie electorală vor fi "declanşate atacuri directe la adresa celor de pe listele PD". Ruşanu a mai arătat că o eventuală candidatură pe liste comune ar fi dus la evitarea unei confruntări directe între membrii PNL şi cei ai PD, dar că, "în aceste condiţii, în campania electorală nu se vor mai putea evita atacurile directe la adresa celor din PD". Şi vicepreşedintele PNL Ludovic Orban crede că hotărîrea democraţilor poate fi calificată tot "începutul sfîrşitului Alianţei DA", ceea ce şi-a dorit Traian Băsescu, "inamicul public numărul 1 al PNL şi al Guvernului". În opinia lui Orban, “sentinţa” democraţilor este, de fapt, "o decizie previzibilă care s-a formalizat, dar care fusese luată de cel puţin două luni şi jumătate". Şi vicepreşedintele PNL Puiu Haşotti a luat poziţie, el declarînd, la un post de televiziune, că gestul PD este “o lovitură mortală pentru Alianţă“ şi a opinat că în decizia democraţilor ar fi putut avea şi preşedintele Băsescu un rol. Un alt vicepreşedintele liberal, Teodor Meleşcanu, a afirmat că decizia democraţilor este o lovitură dată Alianţei: "Regret această decizie pentru că eu consider că are un impact negativ în ceea ce priveşte imaginea Alianţei şi percepţia asupra solidităţii şi viitorului ei. Consider că este o lovitură". Deputatul George Scutaru, membru în Biroul Politic Central al PNL, a declarat că preşedintele Traian Băsescu s-a transformat în "groparul Alianţei DA", forţînd decizia PD de a candida pe liste proprii la alegerile pentru PE: "Decizia PD reprezintă o lovitură dată Alianţei şi celor care cred în ea. Este foarte clar că a existat o presiune din partea lui Traian Băsescu de a forţa această decizie a PD, pentru a-i rupe pe democraţi de liberali în viitoarea campanie electorală".



12