PNL refuză să ajungă în Parlament cu scandalul de la Justiţie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

PNL refuză să ajungă în Parlament cu scandalul de la Justiţie

Politică 16 Ianuarie 2008 / 00:00 541 accesări

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a studiat ieri mapa profesională a Noricăi Nicolai, prezentată de şeful statului ca argument de respingere a nominalizării acesteia la Ministerul Justiţiei, iar surse liberale au susţinut că intenţiona să ia o decizie privind sesizarea Curţii Constituţionale doar după consultarea conducerii PNL. Tăriceanu a rediscutat, luni, la Palatul Victoria, cu Norica Nicolai pe tema argumentelor invocate de şeful statului privind trecutul profesional al acesteia şi se pare că a primit asigurări că nu există niciun fel de probleme legate de activitatea anterioară care să împiedice numirea sa în funcţia de ministru. Secretarul executiv al PNL, Nicolae Popa, a declarat ieri că PNL nu va cădea \"în capcana preşedintelui Traian Băsescu, care este specializat în intrigi şi comploturi de acest gen\", de a cere în Parlament validarea Noricăi Nicolai pentru portofoliul de la Ministerul Justiţiei. El a adăugat că şeful statului nu are niciun atribut în ceea ce priveşte propunerea ministrului Justiţiei. Popa a explicat că, în conformitate cu art. 85 din Constituţie, acest atribut îl are primul-ministru, iar preşedintele are obligaţia de a semna numirea în funcţia de ministru, aşa cum a propus premierul Tăriceanu. Nicolae Popa a mai spus că, probabil, premierul se va adresa Curţii Constituţionale pentru a rezolva acest scandal generat de şeful statului: \"Sper să punem punct acestui scandal, acestei telenovele care nu se mai termină şi a devenit ca o poveste a Elodiei (…) Legile acestei ţări şi d-l Băsescu sînt la fel de paralele precum liniile ferate şi, din păcate, noi trebuie să suportăm acest circ politic de inspiraţie marinărească”.



12