Politicienii ne umplu din nou cămările cu promisiuni

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Alegeri parlamentare 2016

Politicienii ne umplu din nou cămările cu promisiuni

Politică 09 Octombrie 2016 / 15:10 390 accesări
Liberalii promit că, în cazul în care vor ajunge la guvernare, vor construi un spital regional la Constanța

Liberalii promit că, în cazul în care vor ajunge la guvernare, vor construi un spital regional la Constanța

Atunci când vine vorba de promisiuni, de obicei, politicienii noștri nu fac economie la cuvinte. Ne spun că vom avea câte-n lună și-n stele și că vor curge râuri de lapte și miere, iar fiecare câine va avea cel puțin câte un covrig în coadă. În condițiile în care până la alegerile parlamentare mai sunt două luni, partidele nu se sfiesc să arunce în electorat cu tot felul de promisiuni, care mai de care mai pompoase. Spre exemplu, liberalii încearcă să intre în grațiile funcționarilor publici, medicilor și primarilor, cărora le promit că, în cazul în care PNL va ajunge la guvernare, vor avea salarii mărite substanțial. Pentru a arăta că intențiile lor sunt cât se poate de serioase, liberalii, reuniţi sâmbătă în ședință, au aprobat programul lor de guvernare, intitulat „Reclădirea Națională a României“. Printre promisiuni se numără alocaţii pentru copii în valoare de 200 de lei, dublarea salariilor medicilor de la 1 iulie 2017, o majorare similară pentru profesori şi asistenţi medicali, dar etapizat, precum şi gratuitate pentru primele trei proceduri de inseminare in vitro. În plus, peneliștii doresc să construiască opt spitale regionale cu specific de urgență la Cluj-Napoca, Iași, Craiova, Timișoara, Constanța, Târgu Mureș, Sectoarele 3 și 6 din București . Nici pesediștii nu se lasă mai prejos. În programul de guvernare al PSD, adoptat duminică, social democrații vorbesc despre reindustrializarea României, finanțarea proiectelor strategice, eliminarea decalajelor între realizarea și punerea în aplicare a proiectelor și creșterea absorbției fondurilor europene. Proaspăt intrați în politică, cei de la Uniunea Salvați România, conduși de Nicușor Dan, vor să „lupte cu furtul și corupția“, să ofere „transparență totală în administrație“, să „susțină antreprenoriatul“, să „reformeze învățământul“.

Taguri articol


12