Poliţist beat, autorul unei tamponări

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Poliţist beat, autorul unei tamponări

Eveniment 01 August 2007 / 00:00 2052 accesări

Mai mulţi tineri aflaţi, luni seară, pe terasa clubului de bowling „Imperial” din Tomis Nord au fost martorii unui incident care a ridicat în picioare o bună parte din suflarea cartierului. Doru Vărăşteanu, unul dintre tinerii aflaţi în club, spune că a ajuns la terasă în jurul orei 21.00 şi că şi-a lăsat autoturismul, un Seat Leon, în parcarea din faţa localului. El povesteşte cum s-au petrecut lucrurile: „Stăteam împreună cu prietenii de o oră şi jumătate, cînd am observat că de la o masă alăturată s-au ridicat doi bărbaţi ameţiţi de băutură. Unul dintre ei abia se mai ţinea pe picioare. Au plecat spre parcare, unde s-au îndreptat spre o Dacia Logan albastră, cu care intenţionau să plece”. Tînărul l-a văzut pe unul dintre petrecăreţi cum s-a urcat la volanul Daciei Logan cu numărul CT 07 GHN şi i-a pornit motorul: „Cînd a dat cu spatele, a intrat în Seat-ul meu, care era parcat în apropiere. Am strigat la el încercînd să-l atenţionăm, însă nici măcar nu s-a uitat la noi.” Martorii spun că, după ce a lovit Seat-ul, cel aflat la volanul Loganului a fost la un pas de a avaria şi un jeep. Apoi, şoferul a oprit maşina, iar în ajutorul său a venit celălalt petrecăreţ cu care stătuse la masă, pentru că proprietarul Seat-ului lovit, împreună cu amicii săi, veniseră să-i ceară socoteală. Doru Vărăşteanu spune că petrecăreţi au început să ţipe la ei şi să-i ameninţe, susţinînd că sînt poliţişti şi că oricum nu li se va întîmpla nimic. „Ne-au fluturat în faţă nişte legitimaţii însă nu am văzut exact ce era scris pe ele. Atunci am sunat la 112 şi am solicitat prezenţa unui echipaj de poliţie pentru a constata avariile suferite de maşina mea”, a adăugat Vărăşteanu. Tinerii spun că în momentul sosirii unui echipaj de poliţie al Secţiei 2 Constanţa, cei doi s-au prezentat a fi poliţişti şi că ar fi încercat să „negocieze” cu agenţii. Vărăşteanu spune că el s-a deplasat cu propria maşină la Biroul Accidente Uşoare din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa pentru a întocmi documentaţia pentru avarii, în timp ce şoferul Loganului a fost adus de o maşină a poliţiei, după ce a fost testat cu aparatul Drager şi s-a constat că avea o alcoolemie de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat. În timpul audierilor, bărbatul despre care tinerii susţin că ar fi poliţist a declarat că ar fi chemat un taxi cu care intenţiona să plece către casă şi nu a recunoscut că el ar fi autorul tamponării. Poliţiştii de la circulaţie l-au condus pe şoferul a cărui identitate nu a fost deconspirată de agenţii de la Rutieră, la Spitalul Judeţean Constanţa, unde i-au fost recoltate probe biologice de sînge, analizele de laborator confirmînd o alcoolemie de peste 1,60 mg/l alcool în sînge. Poliţiştii Biroului Poliţiei Rutiere Constanţa spun că bărbatului i-a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice. Surse din cadrul IPJ Constanţa au confirmat că şoferul vinovat de producerea tamponării este poliţist, însă au refuzat cu desăvîrşire să-i dea numele.



12