Uciderea sălbatică, cu câteva zile în urmă, a două poliţiste britanice, în suburbiile din Manchester, a redeschis o dispută de tradiţie în UK: dacă poliţiştii din Regatul Unit trebuie sau nu să poarte armă. Cel puţin teoretic. Pentru că rezultatele dezbaterii publice sunt uluitoare, de neînţeles de către americani, francezi, nemţi, români ş.a.m.d., deopotrivă. După cum se ştie, spre deosebire de confraţii lor din restul lumii - civilizate sau mai puţin - poliţiştii britanici nu sunt înarmaţi, nici măcar cu un briceag. E-adevărat, pentru cazuri speciale, există trupe de intervenţie, înarmate până în dinţi. Dar cele două poliţiste ucise cu 13 focuri de armă şi o grenadă (!), trimise la o sesizare de spargere din locuinţă, nu aveau la ele nici măcar un desfăcător de bere. La locul faptei au fost aşteptate de un criminal periculos, care a declarat că le-a ucis doar... ca să devină celebru!? Aici, cazul seamănă foarte mult cu cel al ucigaşului de la Otopeni, al turistei japoneze: individul era căutat din februarie pentru o crimă, iar în iulie îl omorâse şi pe tatăl primei victime, cu o grenadă!?! Indignarea este cu atât mai mare cu cât el fusese văzut, de atunci încoace, bând prin baruri - iar poliţia din Manchester nu numai că nu a fost în stare să-l captureze de atunci, dar a continuat să trimită, în zona în care fusese semnalat, echipaje neînarmate, în locul celor speciale. Presa britanică, în frunte cu The Sun acuză autorităţile dar şi - nota bene, spre deosebire de pe la noi - opinia publică, pentru că nu a făcut destul pentru prinderea timpurie a criminalului!

Rezultatele dezbaterii publice sunt, spuneam, uluitoare, pentru că în ciuda celor întâmplate, 82% din poliţiştii britanicii chestionaţi nu doresc să primească în viitor arme! Argumentele lor, sintetizate de Sir Hugh Orde, preşedintele Asociaţiei Şefilor de Poliţie, sunt aparent logice: dacă infractorul vrea să ucidă un poliţist, o face pur şi simplu, nu aşteaptă ca acesta să scoată pistolul din toc. Iar statisticile din SUA validează un astfel de raţionament. În plus, s-a constatat că populaţia are rezerve în a se adresa unui poliţist înarmat - cel puţin în Marea Britanie (în România, criminalii se bat cu miliţienii înarmaţi pe burtă). Totuşi, argumentele ”pro-gun” ţin şi de altfel de situaţii: când atacatorul pune mâna pe-o rangă sau o cărămidă, poliţistul nu trebuie să caute şi el una, spre a riposta (doar) pe măsură. În plus, în zone de risc, unde oamenii legii pot fi aşteptaţi de infractori disperaţi, nu e posibil ca două femei-poliţist, de 23 şi 32 ani, să fie trimise să intervină, doar ”cu mâna-n nas”!

În fine, concluzia - formulată în englezo-română - e una singură, la Londra şi la Otopeni: ”shit happens” şi la case mai mari.