Ponta: Vom depune plângere penală împotriva lui Băsescu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ponta: Vom depune plângere penală împotriva lui Băsescu

Politică 14 Aprilie 2014 / 14:51 262 accesări

Premierul Victor Ponta a declarat, astăzi, la Parlament, că, în urma declaraţiilor şefului statului la adresa senatoarei Gabriela Firea, va fi depusă, mâine, o plângere penală împotriva preşedintelui Traian Băsescu, pe care o doreşte semnată de cât mai mulţi parlamentari, inclusiv din opoziţie. Ponta a mai spus că "este prima dată din 1989 încoace, de când România încearcă să fie democratică, când familia unui senator este ameninţată direct, de către preşedinte". "Este un element fără precedent, care nu mai are nicio acoperire în disputa politică”, a mai spus premierul.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că atât el, cât şi fiica sa Ioana Băsescu stau la dispoziţia Parchetului privind terenul din comuna Nana. Referindu-se la senatorul PSD Gabriela Firea, preşedintele a spus că şi acum poate spune că aceasta este o bună jurnalistă, dar este catastrofală ca jurist. "Mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa ce se întâmplă pe moşia soţului ei, unde e primar. Că s-ar putea să nu îl mai găsească într-o zi acasă, dacă nu e atentă. Înţeleg că în parohia lui se întâmplă destule lucruri rele", a spus Băsescu.



12