PricewaterhouseCoopers a deschis un birou regional în Constanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

PricewaterhouseCoopers a deschis un birou regional în Constanţa

Economie 07 Septembrie 2007 / 00:00 2978 accesări

PricewaterhouseCoopers (PwC) a inaugurat, miercuri, un nou birou în Constanţa, în cadrul Millenium Center situat pe bd. Mamaia, care oferă servicii de consultanţă fiscală şi legală pentru companii ce activează în diverse ramuri industriale, precum şi în sectorul public. Biroul din Constanţa se alătură celorlalte patru birouri regionale PwC din Bucureşti, Cluj, Timişoara şi Chişinău. \"Deschiderea acestui birou confirmă efortul continuu al firmei de a-şi urma clienţii la nivel local în zonele din România cu potenţial semnificativ pentru dezvoltarea propriului business. Zona de sud-est a României, cu principalul nod de transport şi logistic - oraşul port Constanţa - poate reprezenta un potenţial deosebit pentru a deveni principala poartă de intrare în UE a mărfurilor care provin din Asia. În acelaşi timp, Dunărea poate reprezenta o alternativă eficientă pentru transportul de mărfuri din şi înspre alte state membre UE\", a declarat directorul general al PwC România, Vasile Iuga. El a adăugat că intenţia de a deschide un birou la Constanţa a apărut mai demult, însă în urma unor analize amănunţite asupra potenţialului Constanţei, s-a luat decizia acum. “Am ales Constanţa, întrucît are unele caracteristici speciale: o poziţie geografică deosebită din punct de vedere comercial, ţinînd cont că este cel mai estic port al UE şi al treilea ca mărime din Europa. Mai mult, portul şi oraşul Constanţa reprezintă atît o poartă de intrare în UE, cît şi o punte a UE către alte zone geografice”. Iuga a subliniat, în discursul său, şi faptul că oraşul Constanţa este unul cosmopolit cu “un spirit al toleranţei foarte dezvoltat, prosper din punct de vedere economic, unde diversitatea este apreciată”.

Noul sediu a fost inaugurat în cadrul unui eveniment la care au participat directorul general al PwC România, Vasile Iuga şi liderul departamentului de consultanţă fiscală şi juridică, Daniel Anghel. La rîndul său, partenerul PwC România, Peter deRuiter, a explicat oamenilor de afaceri prezenţi la eveniment că întotdeauna există un risc, însă “rolul PwC este de a acorda sprijinul necesar dezvoltării afacerilor, de a vă ajuta să nu faceţi greşeli şi să găsiţi acele oportunităţi cît mai bune. Vă vom susţine cu toate cunoştinţele şi experienţa noastră, astfel încît să ţineţi totul sub control”. Reprezentantul PwC Constanţa, Florin Manole, a prezentat un concept de reprezentare vamală şi fiscală al unei firme din comunitatea europeană care a intenţionat să efectueze un import la Constanţa, caz care a condus la modificarea unor acte legislative în materie fiscală şi vamală. Pentru a arăta concret care sunt avantajele colaborării cu PwC. Compania este prezentă pe piaţa românească din 1991, avînd, în prezent, o echipă formată din peste 600 de angajaţi, conduşi de 12 parteneri. Compania a înregistrat în România, în anul financiar care s-a încheiat la 30 iunie 2007, o cifră de afaceri de 40,5 milioane de dolari, în creştere cu aprox. 20% faţă de anul financiar anterior. Directorul general al companiei estimează că, la momentul actual, PwC deţine în România o cotă de piaţă de aprox. 15%. Compania are peste 140.000 de angajaţi în 149 de ţări.



Ştiri recomandate

12