Prima zi de şcoală, cu liceeni în baruri

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Prima zi de şcoală, cu liceeni în baruri

Social 19 Septembrie 2006 / 00:00 1033 accesări

Elevii au început ieri şcoala, în timp ce sindicaliştii din educaţie aşteptau rezolvarea problemelor salariale. Iniţial, anul şcolar trebuia să înceapă vineri, 15 septembrie, însă sindicaliştii din educaţie au ieşit în stradă nemulţumiţi de propunerea făcută de guvernanţi, de majorare a salariilor cu doar doi la sută peste rata inflaţiei. Astfel, peste 8.000 de cadre didactice din toată ţara şi cîţiva elevi au început noul an şcolar în stradă, înlocuind astfel festivităţile obişnuite cu un miting în Piaţa Revoluţiei şi cerînd respectarea acordului de anul trecut, în care se spunea că le vor creşte salariile cu 60% pînă în 2008. Profesorii au susţinut că au făcut acest miting, în Bucureşti, ca o "pedeapsă" pentru guvernanţi, să nu le mai dea posibilitatea să-şi ţină discursurile "pline de promisiuni" pentru un învăţămînt mai bun. Şi elevii constănţeni au început ieri şcoala deşi, atît unii elevi, cît şi cadre didactice şi-au prelungit vacanţa ori pur şi simplu au chiulit “ca să le meargă bine tot anul”. Dacă unii elevi au ales barurile şi terasele pentru a sărbători începerea şcolii, alţii spun că abia aşteaptă greva profesorilor pentru că vacanţa “i-a obosit foarte tare” şi au nevoie de pauze. La rîndul lor, cadrele didactice sînt împărţite în două tabere. În timp ce o parte din dascăli susţin că este nevoie de boicotarea anului şcolar pentru a-şi obţine drepturile, ceilalţi au intrat la ore şi nu agreează această măsură de protest. Liderul Sindicatului Liber al Salariaţilor din Învăţămîntul Preuniversitar, Ioana Purcărea a declarat că în acest moment nu se poate pune problema declanşării unei greve, acţiunile profesorilor fiind axate doar pe avertizarea guvernanţilor. Însă pichetările vor continua la Bucureşti, iar la aceste acţiuni vor participa şi dascăli constănţeni. În orice caz, anul şcolar 2006-2007 se anunţă unul tensionat pentru învăţămîntul românesc în condiţiile în care mult anunţata reformă în sistemul educaţional se dovedeşte a fi, pînă acum, un fiasco. Chiar dacă profesorii au intrat la ore, Guvernul nu a “cîştigat” partida pentru că profesorii au puterea de a bloca examenele naţionale în cazul în care vocea lor va fi în continuare ignorată.

Taguri articol


12