Primăria actualizează evidenţa taximetrelor din Constanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Primăria actualizează evidenţa taximetrelor din Constanţa

Administrație 22 August 2007 / 00:00 661 accesări

Serviciul Transport Local şi Organizare Evenimente din cadrul Primăriei Constanţa reactualizează în această perioadă evidenţele privind taximetrele din Constanţa, în conformitate cu prevederile Legii 265/2007, intrată în vigoare în urmă cu aproape o lună. Actul normativ prevede obligativitatea autorităţilor locale de a ţine o evidenţă strictă a taximetrelor, în vederea respectării normelor europene în domeniu, la care a achiesat şi România. În conformitate cu aceste norme, în fiecare oraş nu pot exista mai mult de patru taxiuri la fiecare 1.000 de locuitori. Aplicată la Constanţa, formula indică o cifră maximă de 1.600 de taxiuri care pot fi autorizate la nivel municipal. Conform datelor oficiale, în prezent, în Constanţa sînt autorizate 2.040 taxiuri, cu 440 mai mult decît numărul permis de UE. Structurile asociative ale taximetriştilor încearcă însă, în această perioadă, să obţină o derogare de la lege pentru Constanţa, în condiţiile în care, în timpul sezonului estival, populaţia Constanţei aproape se dublează. Reducerea numărului de taxiuri nu se impune însă din acest moment, întrucît încă nu au apărut normele metodologice de aplicare a Legii 265.



12