Primele carduri pentru reduceri oferite pe 2 Mai

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
PSD

Primele carduri pentru reduceri oferite pe 2 Mai

Politică 30 Aprilie 2010 / 00:00 431 accesări

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, ieri, că pentru ziua de 2 Mai este organizată o acţiune la sediul partidului, în care vor fi înmânate primele carduri de militanţi, cu reduceri la magazine, pentru cei înscrişi în PSD prin programul on-line, urmând ca reducerile să intre în vigoare ulterior. „Vreau să le urăm bun venit celor care au participat la programul de înscriere on-line. Am văzut foarte multe discuţii şi foarte multe comentarii. Acest card, care este un card de militant, nu este carnetul de partid, în care avem înscrise cele cinci principii ale noastre şi cele cinci programe: viaţă prosperă, România corectă, sprijin pentru cei slabi, străzi, spitale, şcoli moderne şi respect pentru cei în vârstă”, a spus Ponta. El a spus că această acţiune este organizată de TSD, dar el sprijină şi încurajează demersul. Ponta a precizat că aceste carduri de militanţi nu înlocuiesc cardurile de membru, care au fost prezentate de secretarul general Liviu Dragnea, fiind un proiect separat. Preşedintele TSD, Nicolae Bănicioiu, a explicat că distribuirea acestor carduri este doar un prim pas, discount-urile urmând să fie discutate ulterior şi vor fi anunţate pe site-ul PSD.



12